Mă opresc la prima amintire
despre palma bătătorită, faţa ridată a tatei
moartea lui e mai puternică decât clipa
trec desculţă în altă amintire
mai blândă
chipul nevinovat al băiatului abia născut
durerea se unge cu miere
dar tu
nu eşti amintire
mă scrii filă după filă
vrei să întind pe cărări cuvinte palide
dar unele haine
nu lasă iarba să crească
nu mă lasă să respir
muşcă din carne vie
tu umbră, oblojeşti rănile...
spui mereu:
aşterne în calea mea frunze
chiar dacă sunt uscate
să trec peste ele
căderea va fi atenuată
iar ei au Judecata de Apoi
din aripă îmi mai curg întrebări care-mi spală faţa

privirea ta
pe visul cast
neîmplinit.