S-a întunecat. Aerul se lipește de pereți. Am rămas singură în vilă, nimeni nu mai lucrează la această oră. Sting calculatorul, apăs și pe întrerupătorul de lumină și ies din birou. Nu am ceas, habar n-am cât s-a făcut. Dau bună seara celui de la pază, el îmi deschide ca de obicei poarta, "Week-end plăcut", descui mașina. Încotro? Nu am aprins farurile, o lumină lăptoasă adulmecă asfaltul umed, a plouat puțin mai devreme. Hai acasă, îmi șoptește piticul. Îl simt trist. Ciudat, el e responsabilul de bobârnace contra tristeților. Să-l întreb ce-a pățit, dacă nu cumva și-a mușcat limba?!

Hei, nu delira, nu-i nevoie să te exprimi coerent, e suficient să gândești în doi peri. De-aia mă și iubești atât. Știi ce? Pornește odată, nu mai poți întoarce nimic.

Pitic nebun. Toți te urăsc. Ești un vid între mine și ei. Lipești bucățele de timp și faci pe grozavul. Unde erai în după-amiaza aceasta, ia spune?

N-o să pretinzi acum că ai avut nevoie de mine. El ce păzea acolo? Recunoști că din lipsa lui am apărut eu, nu?

Nu mă mai gândesc la pitic. Și nici măcar la el. La celălalt. Numele cel mai teribil al unei iubiri. Celălalt. Cealaltă. Pornesc motorul.

Trecem pe aceeași stradă, cu aceleași cuvinte purtând glugi cenușii, mă gândesc să te întreb dacă îți plăcea să mergi prin frunzele uscate copil fiind. Trotuarele îmi amintesc de casă. De toamnă târzie, cu mâinile în buzunare, târând picioarele încălțate încă în sandale, venind dinspre școală, pe aleea aceea cu blocuri de patru etaje pe partea stângă și parc pe dreapta.

De ce nu miros teii toamna?

Casă după casă, mâinile se răcesc puțin câte puțin, căldura ne-ar da de gol, oamenii văd uneori fericirea ca pe un foc ce trebuie stins. Tu, mâna dreaptă, eu, mâna stângă. Înghesui fiecare detaliu în spațiul egoist al mașinii. Schimbi viteza. Pe stânga, o grădiniță. Ți-aș arăta surâsurile preocupate, gesturile largi, căciulile cu moț, paltoanele descheiate la doi nasturi, dar ești atent la drum. Îmi plimb un deget pe tâmpla ta. Pulsează. Fără ecou, bătaia sângelui între noi. Ca și durerea, cu fața lipită de geam.

Ajung la bunici. Stau la masă, cu spatele înspre dulapul vechi, din lemn, în care au crestat mama, unchii mei, noi și, pe nebănuite, timpul. Îi simt în nări mirosul ușor acru, aud cum scârțâie încet una din ușile de jos, mamaie scoate de acolo ulcica mare, verde, cu sare grunjoasă, gătește ghiveci... e vineri, pentru noi va face și ouă prăjite. Mă întorc, mi-e sete. Iau un pahar din partea de sus, între cristal și lemn sunt prinse poze, Paul în armată, eu în clasa întâi, un articol de ziar despre Mircea câștigând la nu știu ce concurs de șah, o vedere din Germania de la o verișoară de-a lui mamaie. Degetul îmi fuge inconștient pe tăieturile în lemnul înnegrit, căutându-i pe toți, căutându-te...

Au trecut douăzecișidouă de minute de când am urcat în mașină. Tain. Au trecut. Cine mai fură secunde astăzi? Ceasul se schimbă: patru și cincizecișișapte de minute. Deasupra, dincolo de parbriz, strada e aceeași. Cu toate acestea, suntem schimbați. Mă uit la tine și vreau să-ți șoptesc că am ajuns acolo, tu te uiți la mine și mă întrebi dacă strada asta se mai termină vreodată. Respir liniștea amiezii în cireșul din fața ferestrei, aud aerul cald ridicându-se din dalele de piatră și poticnindu-se de frunze. Râd, e prea târziu, din nou e prea târziu, preț de o îndoială niciodată desparte fâșii de realitate... strada nu s-ar mai fi terminat, piticule, ai avut dreptate, iar eu stau acum inutil cu capul pe volan, am un singur drum de făcut... spre casă.

Iar tu faci stânga, oprești, degetele se desprind te iubesc puf pe buze a rămas polen și gust de măr mâncat cu pâine în bucătăria copilăriei.. Cobor, închid portiera, mă uit fără să vreau la ceas. Patru și cincizecișișapte.

Piticule, tu crezi că astăzi i-a plăcut cuiva de tine? După ce că ești melancolic, nu faci nimic să-mi explici măcar unde s-a dus minutul acela. Și apoi, dacă am fi reușit, aș fi stat acum cu el în curtea bunicilor pe o bancă, iar în geamul de cristal ar fi fost și poza lui. Iar pielea ta nici măcar oale și ulcele nu s-ar fi făcut...