Rapid a trecut timpul
Şi textele parcǎ au adormit.
Ori este vina celor care le-au creat
În loc de tinerețe, le-au dat bǎtrânețe..

Rar mai trec din întâmplare, cititorii,
Rar cineva mai pǎtrunde în labirint;
Metaforele sunt ziduri neatinse
Comori uitate sau îngropate.

Scriitori, voi de pe meleaguri strǎine,
Veniți aici, vǎ chem cu glasul stins,
Avem nevoie sǎ reînviem tǎcerile uitate
Şi sǎ aducem versul înapoi!

Cu inima în flǎcǎri sǎ încǎlzim cuvântul
Sǎ ştergem praful timpului uitat,
Sǎ judecǎm la rece, poate am greşit cândva
Când am crezut cǎ textul n-are viațǎ!

Veniți, prieteni dragi, veniți sǎ îngropam tǎcerea,
Avem nevoie doar de cuvinte, sǎ nu le uitǎm prin morminte!

Poate cǎ eu nu scriu poeme fatale,
Poate cǎ versul meu rǎmâne neînțeles,
Dar inima suspinǎ şi-mi spune sǎ vǎ scriu
Aceste versuri complet nevinovate!

Într-o zi, eu am sǎ plec departe,
Rǎmâneți împreunǎ, Poeții sunteți voi!
Dar fiți ca frații, la bine sau necaz
Nu mai fugiți, rǎmâneți sǎ luptați!

Tineri scriitori au înflorit ca ghioceii
Poemele lor sfinte se aştern fricoase,
Sǎ nu le ofilim sublimul înțeles
Cǎci astfel, care vers va lumina etern?

Poezia e astǎzi c-un pas înainte
Un viitor de gânduri se înfǎțişeazǎ mândru,
Când pe lume soarele rǎsare cu un cuvânt!