9 iulie

Îmi închipuisem că Heathrow e uriaș, cum văzusem prin filme. Heathrow e doar mare. Aici nu te poți pierde: peste tot sunt indicatoare cu direcții și sensuri. Aici toată lumea e amabilă să îți explice cum poți ajunge într-un loc sau cum poți pleca. Căruciorul meu cu bagaje a luat viteză prin valea aeroportului, până la stația de metrou. Nice, mai sunt și alții care se joacă. Ba chiar ne zâmbim unii altora.

Stația de metrou este întunecată. Fac ochii mari, cu oarece emoții, nu știu spre ce pământuri ne va duce acest metrou curat, cu o formă ciudată, roșietică, cu oameni liniștiți și tăcuți. Ne așezăm undeva pe platforma din spate și așteptăm. Mind the gap. This train is for Canary Wharf. Așteptăm. Nici una dintre noi nu spune nimic. Stațiile curg una după alta. Ajungem.

Gloucester Road este undeva în centrul Londrei, relativ aproape de Natural History Museum, Victoria and Albert Museum, Imperial College și Kensington Gardens. Aici străzile sunt întortocheate, pietruite cu un pavaj mărunt și pe alocuri cu dale pătrate, mici cât o palmă. Gropi nu sunt, noroi nu se face când plouă. Casele au flori la porți, flori care atârnă până spre trotuar.

Nici taximetristul nu stie exact unde e Evelyn Garden. Ne învârtim de vreo 15 minute (și 3 lire), pentru că aici toate străzile seamănă una cu cealaltă și toate casele seamănă, toate ușile sunt la fel. Același gri închis, pe alocuri cărămiziu, cu ferestre înalte și înguste, cu aceiași porumbei albaștri în aceleași grădini cu iarba perfect tăiată și copaci cu crengile până la inevitabilele bănci întotdeauna goale.

Stăm la mansardă și avem două acoperișuri pe capul nostru și, în plus, un loc de dat cu capul. Nu ne-am putut permite decât camera aceea de la mansardă. Camera 400. Etajul 4. Aici toate ușile sunt dublate de încă o ușă dintr-un material ignifug, fără clanță și foarte grea. Britanicii se pare că sunt obsedați de ideea incediilor. Aici toate casele au asemenea uși duble, la toate camerele. Și la spitale e la fel. Doar în casele nou construite, particulare, ușa e simplă, ni se explică. Baia este cu două etaje mai jos, bucătăria sub noi, la etajul 3, imediat cum cobori două rânduri de scări. Bucătăria nu e așa curată ca acasă. Un aragaz mare, un cuptor cu microunde, două chiuvete, câteva dulapuri cu oale și cutii ale colocatarilor studenți e un jeg permanent pe scaunele pe care am hotărât să nu ne așezăm și pe masa pe care nu aș pune coatele.

Mâncăm în cameră. Brânza topită din România și ciocolata Poiana, netopită. Aici nu e cald.
Aici e bine.