"am lăsat pietrele să cadă" - evităm o alăturare de "s"-uri care deranjează puțin urechea; "nu mai puteau strivi pe nimeni dar reușeau să tulbure" - m-aș opri la "tulbure" , ducând apele dincolo, adică în versul următor Cred că o piatră poate tulbura la fel de mult ca și o apă - forme de relief, da? Apoi nu mai este nevoie să schimbăm acel "măcar" cu "doar". Ar veni ceva de genul: "nu mai puteau strivi pe nimeni dar reușeau să tulbure măcar apele distorsionau umbrele" Cred că verbul "a tulbura" este unul destul de puternic ca imagine și conduită artistică încât să accepte în jurul său un acolit, un "baston", doar pentru a forma cititorului o bună imaginație și de ce nu o explicație. - "ape tulburi"; "să tulburi apele" cu pietre? - truism Părerea mea se vrea una bună despre acest text. Are un mesaj transmisibil (să nu ne gandim la gripa porcină) și acesta este primul merit al textului. Generează o stare și este suficient. Bun.