inima îmi numără stele duminică la prânz şi joi plouă sub patul meu rotund
s-a strigat bingo
la fiecare număr
mai mare şi mai înalt îmi pare cerul zero
poate fi egal cu un milion de şomeri desculţi numără zilele
în cor nu mi-a plăcut
niciodată să-mi cânt disperarea ca o liturghie roşie ar fi trebuit să îmi rămână sângele
şi după dezalcolizare
iubito
dacă ne-am aduna privirile
am strânge noaptea de mână
licuricii înfometaţi
ar lua foc
pe masa ta pătată
de vin şi roze
ai picura cuvintele în urechi
le-ai face să iubească
să respire
prin transpiraţia pielii
uneori crezi că sunt pungi de supermarket
le încarci cu totul felul de confesiuni
născute pe-o vreme urâtă
într-o manta galbenă de cauciuc
pe care eu
Curg fântânile-n cuvinte de sticlă
lacrimile ploii prefăcute-n vin
să-mi limpezesc glasul cu tandreţe
de întâmplările căzute în gol
tu departe o amfora plină
cu tot ce s-a sedimentat
împarţi trecutul lucrării
dincolo e focul care mistuie inima
trecere a timpului prin săbii de umbre
lumina îţi topeşte ceară pe frunte
turnat în bronz in statuile
din piaţa mare a oraşului medieval
într-o zi nimeni nu va mai putea scrie doar cu litere
nu știu cât de departe e ziua aceea
știu doar că toți cei care poartă cocoașă
se vor îndrepta încet
senin
vor privi zâmbind împrejur
iar apoi
ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic
se vor îndrepta spre locul
în care un foc rece
verzui
va arde fără zgomot
literele lipsite de suflet
totul însă nu se va termina aici
aşa cum se trezesc nebunii sau muribunzii
vreau să bag praf de puşcă în ceasul deşteptător
în cucurigu’ lor de paştile cailor
să electrotro-explodez
în toate necroloagele
în toate măcelăriile
şi-n toţi aşteptătorii bucuriei de-a trăi
pînă cînd visaţi poveşti cu gura căscată
şi pînă unde ajungeţi în labirintele nimicniciei?
Comentarii aleatorii