gândul

imaginea utilizatorului nicodem
...

când plec în întâmpinarea necunoscutului
pietrele mi-o iau înainte
la marginea fricii îşi întind arcurile
şi cu viteza luminii îşi slobozesc săgeţile
exact în ochiul întâmplărilor predeterminate

Dumnezeu îşi scoate mâna din
buzunarul iubirii
cu degetul arătător îmi smulge din suflet cinismul
îl scutură bine de praf aroganţă
sarcasm contraziceri
îl aşează la masă cu îngerii
făcându-l muchie de cuţit

gândul
speriat
se-ascunde în podul palmei Lui
îl caut cu lumânarea şi nu-l găsesc
merg la poliţie şi-l declar dispărut
ca pe-un hoţ
ca pe-o tuse tratată

Comentarii

Domnule Dinu,

Scuza-mi sinceritatea. Textul dumitale mi se pare declarativ-discursiv de la un capat la altul. Pentru mine, poezia, adica sugestia dincolo de cuvinte (pentru ca acestea nu o pot exprima decat prin intensitatea trairii) lipseste. Este numai o pararere. Fireste, subiectiva.

parerea mea

probabil ati citit "Lumina" si ati facut comentariu la "gandul". se mai intampla sa incurci borcanele. eu nu vad nicio declaratie in textul de mai sus si niciun discurs. e, simplu, un text cum se zice pe Hermeneia, o poezie. minimalista poate, dar cu mai mult fler, as zice, decat alte minimaliste de pe site.

Domnule Dinu,

Nu te supara, ca nu-ti face bine. Am mentionat: e o simpla parere (discutabila ca oricare alta). Iar traba asta "cu mai mult fler, as zice, decat alte minimaliste de pe site." atunci cand in subtext se face trimitere la unele din ale subsemnatului, ma intreb si eu, asa intr-o doara: de ce "minimalist" (referindu-se la texst) a fost pus intre ghilimele. Poate iti dai dumneata seama si imi spui si mie. Multumesc cu anticipare.

absolut nesupărat

domnule profesor nu m-am supărat. nu te supăra nici mata de ghilimele sau neghilimele. unele din textele dumitale mi se par slăbuţe, ca să fiu gingaş. nu le comentez negativ din respect. nu vreau să înfig coarne boiereşti în nimeni şi cu atât mai puţin în dumneata. la întrebarea care mi-ai pus-o nu am ce să răspund.