Locuiesc pe marginea gândurilor voastre. Voi le vedeți margini, eu am învățat să mă așez în vârful picioarelor pe câte un gând, capătul i se pierde printre râsete hohotele risipesc rădăcinile abia atunci plonjez. Maestrul mă mai prinde uneori făcând tumbe în apele nevăzute adânci răsărind dintre malurile amintirilor voastre. Nu-i nevoie să țiiiipi îmi iau cuminte ghemul meu de vise, înfășor toate rebuturile aruncate de voi în uitare, mă strecor - mai prind uneori și dureri înghesuite la masa din spate în barul în care vă beți luminile licărindu-vă așteptările.
Mulţi oameni obişnuiţi trec prin momente întunecate şi nu au niciodată privilegiul să le povestească altora, pentru a mai uşura desaga amintirilor, pentru a lăsa o rază de soare curat să dezinfecteze duşumeaua umedă şi murdară pe care păşesc cu picioarele desculţe.
Am o teamă în mine. Una care nu doarme şi mă răscoleşte. Dacă o vezi! E o slăbănoagă. Se ţine de pereţii mei cu unghiile netăiate. Iar eu, sub aparenta ei puţinătate, mă defoliez. Mi se duce lanţul de celule ca o funie de bungee jumping în jos. Şi am o senzaţie... foarte tare!
-Stai, calmează-te! Uite ia de-aici si bea (un pahar mutat dintr-o mână în cealaltă). Respiră adânc! Ia pune matale pastila asta pe limbă... Ha! Simți? Parcă ar sfârâi... Se topește plasticul ăla sau ce dumnezeu e! Bea, nu te uita la mine (las oglinda).
Ce să fac și eu? Am căzut în genunchi în mijlocul casei și îmi plâng viii și morții…
-Hai să te bărbieresc. Ți-a crescut o barbă demnă de Pissarro! Dă-o naibii de treabă! Așa obișnuiești să ieși în oraș? Spumă ai?
(arăt spre raftul de sus, unde sunt amestecate de-a valma haine, parfumuri, creme)
-Aparat de ras?
(repet gestul)
-Acu tre’ s-o faci mătăluță, că eu n-am cum!
(potrivesc apa, înmoi obrajii, îi clăbucesc, baloane strălucitoare se ating de chiuvetă, se sparg, poc, se strâng unele în altele, ca între buzele Evei...)
Vă amintiți click-ul perfect? Atît de natural încît nu necesită cuvinte pentru a fi explicat, nu necesită nici măcar reglări de pupilă. Există însă o midriază psihologică, o dilatare a pupilei reflexă. Un click crîncen ca un cîrcel pe creier, un fel de bombă neuronală care distruge bariere. Cam așa e cînd întîlnești potențialul perfect, setul de cromozomi perfecți. Marius (să-i spunem așa, că e la îndemînă, și un Cătălin ar fi plagiat eminescian) probabil a fost lovit de aceleași trăiri, dar fiind bărbat și imatur de obicei, exteriorizările sunt restrînse la interjecții întrerupte de tăceri.
Comentarii aleatorii