Un tânăr prieten adesea mă ispitește și mă încearcă, mereu întrebându-mă cum ar putea să se deschidă lumii credința sa, ce ortodoxă o numește. Mereu încerc să aflu răspunsuri, să descopăr lumi și trăiri, comparații și metafore ce ar reuși, după mintea mea, să îi fie de folos și să îl zidească în negrăitele sale cuvinte întrebătoare.
Din "5. Ceasul de zaț și busola de cenușă" din volumul de debut "Să îndeplinim dorinț
sunt o femeie ușoară și stătea în lotus pe covorul meu maramureșean tocit, cu firele duse, culorile șterse într-un singur loc. de când intrase prima oară în casa mea șezuse pe locul acela de parcă o mână nevăzută i-ar fi zis fetițo casa asta e ok, câteva neregularități și dacă vrei să faci lucrurile să meargă e bine să le acoperi cât poți tu de bine; oricum sunt o femeie ușoară așa că își așeza mâna pe locul unde covorul meu pierdea din prețul de cost. aceeași mână îmi spunea, dar ea nu avea de unde să știe scoate-o în lume, afișează-te cu ea, pe urmă tot ce e în casa ta va valora o avere, călcat de ea în picioare, așternuturi transpirate de ea, prosoape de baie pătate cu vopseaua ei proastă de păr, ceașca din care numai ea obișnuia să bea, receptorul de care a stat lipită urechea ei.
Țiganul din colțul salonului e tot mai rău, nu mănîncă de cîteva săptămîni. Are brațele atît de subțiri încît mi-e greu să montez tensiometrul. De fiecare dată cînd ajung la el înghit nod după nod. Ajung să mă urăsc că mi-e bine, că-l duc cu vorba cum fac toți. Iulian mi-a povestit cum în operație i-au gasit și un ghem de ascarizi în intestin. Ce pedeapsa să mori într-un pat de spital, sperînd în asistente care mint că vei fi bine; și speri pînă începi din nou să transpiri, să tremuri, nici azi n-ai mîncat, nici ieri, nu-ți amintești de cînd, leșini, coma hipoglicemică, cînd te trezești ai o perfuzie montată deasupra.Te mint că trăiești, te mint că mori.
- Ce faci Ioane? Unde ai fost sâmbătă?
- Unde să fiu, bre? Aicea.
Omul ridică din umeri nepăsător și se uită undeva în stânga umărului meu.
- Cum aici? Te-am căutat. Am bătut și acolo la ușă, nimic.
- Da’ ce vroiai bre cu mine? Oi fi dormind.
- Ei, dormeai. Am venit și mai târziu. Nu ai fost aici. Vroiam să-mi speli mașina.
Își ridică nepăsător un braț, căutând parcă să atingă ceva nevăzut, după care se uită mirat la mine. În cele din urmă, mâna îi poposește stânjenită pe un picior.
- Nu-mi dai și mie niște bani? Nu mai am nici o țigară.
- Nu ți-am spus că nu-ți dau pentru țigări? Ce ești greu de cap. Lasă-le încolo, nu te uiți la tine cât ești de slab, țigările îți lipsesc.
- Bine, bre. Auzi, când vii să nu te prind că mi-o aduci fără plinul făcut! Că deseară am întâlnire.
Aproape că trăiau numai cu bere și pâine. Profitau și de faptul că Alex avea abonament la cantina studenților. Ea oricum nu mânca acasă și ai ei o priveau tot mai suspicios, mai ales tatăl, care devenise destul de curios și o întreba mereu unde se duce, de ce întârzie atât de mult, cu cine pierde nopțile în week-end-uri. Nu le răspundea, făcea pe misterioasa. Ce naiba căuta ea într-o familie de snobi, cu aere de mari bogătași și funcții mari prin ministere, care mai de care mai pompos botezate!? Îi ura cumplit, mai ales pe taică-său, grobian din fire și care, descoperindu-i jurnalul, își bătuse joc de ea și o făcuse intelectuală frigidă. Cum avea să facă ea bani? În stradă, că la catedră murea de foame și nu avea să se ocupe nimeni de creierul ei, ca de al lui Einstein. La ASE, ce Litere!
Comentarii aleatorii