în fotoliul scoică de lângă sobă e cel mai bine
poveștile bunicii se înfășoară în jurul ochilor ca un fular gros cu ciucuri
uite-l nu-i
îți șoptește-n ureche
și serile se destramă
o arahnidă sacojie
își ține crucea-n dreptul inimii
ea suferă pentru fiecare fir sfâșiat
iar tu nu știi
îți lași picioarele să atârne leneș
bunica își țese povestea
strada cu stâlpii de lumină dezlânați
trabantul ruginit
pisica împietrită la fereastră
se cuibăresc în pătură alături de tine

*

vezi tu, poezia asta e anticamera unei săli de operație. stau pe o bancă și pot auzi metalul atingând metal. va veni ziua cînd oamenii în alb au să resusciteze una din amintirile mele. îți voi putea vorbi atunci și craniile din mexic vor putea în sfârșit să-și scuipe inima prin ochi.
ne vor crește trandafiri pe buze mămăiță.

*

seara îți iau mâna-ntr-a mea
îți spun o poveste
și-ți simt pașii mici printre vorbele mele
povestea mea e o minge
ea saltă pe tavan
șut și goooool
ma lovește-n plex
mâna ta mică
povestea asta
țâșnește
ca limba unui cameleon
peste groapa timpului
iar aerul serii devine
hamacul enorm în care
te strâng din nou în brațe
ca pe o icoană