Văd dinți cu ochi roșii
E timpul-cu lama lui boantă mă taie.
Rămas-au din sânge și lacrimi-pâraie,
din carnea cuminte, servilă în haos,
doar mâinile ce pe stilou se-ncovoaie
și-o ciuntă statuie stingheră-n pronaos.
E gândul-caninii ciobiți ce se-nfruptă.
Mi-e trupu-n morfină, renunță la luptă,
sunt prada dedată, aorta mi-e seacă,
văd dinți cu ochi roșii - alaiul de nuntă;
unit mi-e nimicul cu steaua ce pleacă.
E liniștea pietrei cu iz de furtună.
Nomazi heruvimi, fără gazdă, m-adună,
icoane se-nclină și-mi suflă odihnă,
se-ntoarce la ciotul de gheață, o mână,
cealaltă ezită; rămâne să vină.
Tăcerea-cântare de laudă, mută,
cioplește liturgic caverna mea slută.
Ecoul melodic, a ploaie de vară,
est transitus Domini. Fruntea-mi sărută,
mă naște poveste, mă piere povară.
Poezie:
Comentarii
bobadil -
Cristi, uite ca nu mai fac critica literara la poeziile tale ca sa nu patesc iar sa mi te adresezi cu cine stie ce alta nazbatie de apelativ :-) Deci... eu cred ca tu te incrancenezi prea mult in poemele acestea in forma clasica. Nu vreau sa ma intelegi gresit, dar in forma clasica este foarte greu sa mai scrii acum, iar cel putin in ceea ce ma priveste unul dintre putinii care imi mai spun ceva este dedal, pentru ca el este ingenuu si simplifica mult, reuseste sa ma surprinda, asta si poate pentru ca el este de fapt un sf-ist.. stie el daca ma citeste ce vreau sa spun. Revenind Cristi, acest stil si aceasta conceptie poetica nu mai este de actualitate si anume deloc, iar daca vrei sa insisti si (Doamne feri zic eu) sa persisti in ea, atunci pregateste-te de o moarte liteara lenta sau si mai rau, de o tortura mistuitoare. Intai trebuie sa te eliberezi de forma, apoi sa creezi si abia apoi sa te reintorci in forma fixa. In poezie moda retro nu se aplica pentru ca poezia nu e o toala. Iar noi, modernii anului de gratie 2008 suntem datori sa aratam ca putem si altceva decat sa mazgalim niste cuvinte pe care altii inaintea noastra mai talentati le-au pictat pe panze de trei pe patru metri. Poate ca ar merita sa incerci altceva, macar ca experiment, ceva in care sa vad si eu o exprimare libera, vorba baietilor de la parazitii. Caverna mea sluta, Doamne ce sluta e caverna asta de devine hazlie Cristi, tu pentru cine scrii? Cred ca poti si trebuie sa faci unele lucruri cu sufletul si mintea la locurile lor sau... restul e doar cooperativa munca in zadar alpinistule... Cu drag, Andu P.S. Nu stiu pe ce "alte site-uri" postezi tu si ce "pareri" aduni de pe acolo, vreau doar sa-ti spun ca la capitolul critica literara nu se aplica statistica deci e foarte greu sa tragi o concluzie din ce primesti pe ici si pe colo.
montecristo -
Andu, te-am urmărit cu atenție în multe locuri și-mi inspiri încredere. Trebuie să-ți dezvălui că habar n-am în ce măsură încercările mele se vor creații literare. M-am obișnuit să-mi aștern gândurile, poate dintr-o frustrare , cum spuneai chiar tu și, să vi le ofer spre eliberarea-mi. Drept este că mentalul meu cere o față comercială acestor texte (fiindcă vreau să fiu sincer); ar fi absurd, trezindu-mă cu treizeci de foi în brate să spun "le-arunc", motiv pentru care activez pe cateva site-uri și de curând și aici în "groapa cu lei (grei)". As avea nevoie de o sinteză: cui ne adresăm pentru a ști cum o facem? Tu mă poți sprijini! Și nu-mi mai spune "alpinistule", că acum mie frică sa mă urc și pe scară. Îndrăznesc să te-ntreb dacă vrei să primești adresa mea de messenger, pentru a-mi dezvolta câteva aspecte. Respect.
bobadil -
Cristi, in general ar nu trebui "sa arunci" nimic trebuie doar sa aduni, sa acumulezi cantitativ cum spunea marx :-) ca sa poti face un salt calitativ. Iti multumesc pentru incredere, dar asta cred ca e, cel putin deocamdata, un gest reflex de afinitate, pe care il fac la randu-mi. Ideea este ca poate ar merita sa scoti sufletul versurilor tale din chingile formei fixe si apoi mai vezi tu unde ajungi. Te mai citesc, iar adresa mea de contact este in pagina de autor. Andu