lipsit de importanţă dacă nu aş fi aflat cine conduce taxiul.
viaţa este un instantaneu închis-deschis, este zgomotul pe care îl aud implicit în urechi la fiecare închis-deschis, este clipirea, imagine cu imagine, derulată cu viteza "regulamentară". mi-a plăcut discursul. are ceva marcant. închis-deschis poate semnifica viaţă-moarte, viaţă-moarte. un fior trece prin tine fără să poţi scăpa de reflexia luminii!
este un discurs extraordinar, totul are vitalitate şi totuşi, există teama înaintării prin cuvinte. te întrebi dacă este un film sau chiar realitatea. este acţiune interioară, intensă, deşi pare că se derulează ori se insistă pe o lentoare convenabilă, cum ar fi " în viteza aia să iubeşti o fată neobservată în adolescenţa trăită lent astfel încât să fi rămas tânăr mereu îţi pare rău". şi nu pot să nu remarc o secvenţă cu efect vizual:
"într-o fotosinteză inutilă soarele
din ce în ce mai gri
de fapt este un culoar cu uşi care se dau la o parte
chiar în faţa ta ca şi cum te-ai feri
acoperi ceea ce crezi
ochii tăi în clipa impactului
să-ţi facă loc să treci printre ele
dacă scoţi mâna le-ai putea închide
alta ar fi succesiunea imaginilor din viaţa pe care o vezi
la fiecare mişcare deschis-închis" pe care n-am s-o mai explic. se demonstrează prin sine!
aşa încât, sunt bucuroasă să acord o peniţă. de aur!
felicitări!