merg pe stradă singură eu și fantoma unui gând
copaci cu trei umbre numărând stâlpii de telegraf
frunze căzute doar frunze pietricele praf hârtii
o casă neterminată ca o poveste fără sfârșit
s-a făcut noapte și e plăcut pe bulevardul milea
acuma printre felinare e liniște
toamna asta are un aer pe care-l cunosc de mult
nu l-am mai găsit nicăieri pe drum tot mereu mă gândesc
strada e lungă și dreaptă ca un creion ascuțit
cu vârful spre ramada cea cu porțile deschise
baloane colorate zâmbete lume multă

la maraton atâția poeți noi anii noștri tenebrele noastre
stăm cuminți și nici nu vorbim eu și ea
povești care mai de care nume și nume
îmi vine să mă strig sala e plină citește cărtărescu
toți studenții au venit în rest nu mai contează fac bine acum
stau cu degetul lipit de tâmplă nu vreau biscuți
nu vreau coca-cola nu vreau nimic
aș vrea să nu plec de aici dar asta e

mănânc bucăți de lămâie cu coajă cu tot
mă gândesc că nici nu m-așteptam să te văd
și n-am de gând să ți-o spun
pe mine mă cheamă doar camelia
ce-i drept
mi-ar fi plăcut un autograf