Țârâitul ceasului nu putea fi oprit cu o singură miscare de mână așa că trebuie să facă mai mult efort pentru a-l opri din țipat iar asta îl trezește. Se freacă la ochi și în drum spre bucătarie ia halatul devenit deja mic pentru a-i acoperi burta. Toarnă niște cafea și aprinde o țigară...
Am de semnat niște contracte importante azi așa că ar trebui să arăt bine, poate o să trec pe la frizer în drum spre sediu...sau mai bine îl chem direct acolo.
-Mama ei de burtă! Dar la 45 nu ar trebui să mă mai plăng...
În costumul Valentino de două mii de euro se urcă la volanul unui Porsche 911 Carrera S negru și pornește încet spre companie. Unii s-ar mira cum poate el să asculte trash metal conducând așa de lent... Nu depășea viteza legală.
Mi-e somn. Mai sunt trei ore până la vizită. Patul îmi intră în oase, vreau acum un hamac, o pală de vânt și un bărbat așteptându-mă în apă. Culori. Dacă închid ochii, mâna îmi devine nor de ploaie, amestecând portocaliu în tușe albastre de cer, șiroind verde, roșu aprins și violet peste galbenul acoperișului de stuf.
Locuiesc pe marginea gândurilor voastre. Voi le vedeți margini, eu am învățat să mă așez în vârful picioarelor pe câte un gând, capătul i se pierde printre râsete hohotele risipesc rădăcinile abia atunci plonjez. Maestrul mă mai prinde uneori făcând tumbe în apele nevăzute adânci răsărind dintre malurile amintirilor voastre. Nu-i nevoie să țiiiipi îmi iau cuminte ghemul meu de vise, înfășor toate rebuturile aruncate de voi în uitare, mă strecor - mai prind uneori și dureri înghesuite la masa din spate în barul în care vă beți luminile licărindu-vă așteptările.
Nu-mi imaginasem vreodată puterea de a rezista unei curse ce părea fără capăt. Aveam avantajul de a nu-mi cunoaște urmăritorii și păstram distanța, mai speram încă. Le auzeam îndemnurile de hăitași ținând în lese câinii. Pe măsură ce se apropiau de mine, comenzile lor sunau tot mai răgușit. Întârzâind contactul cu prada, prelungeau vădit calvarul meu. Dacă m-ar fi văzut șchiopătând în drumul despărțind o pădure de o livadă sau dacă nu ar fost siguri de gardurile prevăzute cu sârmă ghimpată, ar fi slobozit javrele să mă rupă.
Fix ora şapte pe pod. Roşcovanul fix în ochii mei. Cu bliţ, cu euforie cu tot. Întorc privirea spre dreapta, brusc mă încrunt în timp ce-mi face cu ochiul printre copaci. Îmi pun o mână cozoroc, dar până când?! Dacă s-ar putea conduce numai cu picioarele! Sau cu gândul... Ar fi cam riscant.
Comentarii aleatorii