Zilele trecute, cel mai bun prieten al meu a trecut pe la mine. Am mâncat, in tăcere, o friptură, am băut un pahar cu vin și el a zis a fost bun și s-a ridicat. Din hol, s-a privit in oglinda de la baie, prin ușa deschisă, și a intrebat, trecându-și mâna pe sub bărbia rasă proaspăt, oare ce-or găsi la mine femeile frumoase? M-am uitat și eu atent la el ca să-i dau un răspuns, dar el a continuat hai că plec, că trebuie sa mă sune nevasta... Care nevastă? întreb eu mirat. Când te-ai insurat? Cum când? Oho...! îmi răspunse el distrat privindu-se in oglinda de la baia garsonierei mele inchiriate, cu chiuvetă patrată și crapatură lângă scurgere. Nu-mi spune că nu știai că sunt insurat. Am și gemeni. Cum gemeni...? încremenesc eu.
"4. Oz, arme și cetera" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințele prostscrișilor&
decembrie. Man privi cele cinci stele din vata și bradul cu crengile vii, ridicate spre cer ca un candelabru invers, își privi picioarele blegi și își spuse: "Să mi-o sugă toată pelteaua asta albastră care stă acolo ca proasta." Își apucă piciorul drept și își spuse: "Mi-ar prinde bine de cange, să o prind pe fata asta de talie și să mi-o arunc în poale. Ce să fac cu ea în poale? Mi-ar ține de cald. Iarna e frig." Piciorul căzu cu zgomot, însă nu cu zgomotul acela de proteză goală pe dinăuntru, ci așa cum plesnește jambonul de carne pe cimentul umed al abatorului. Fata îi aranjă căciulița și aștepta. Iarna e frig. Piciorul asta strâmb ar fi fost numai bun de pus pe foc.
Mergeam de-a lungul drumului, fără să știu de ce, și ziua mea se apropia de o amiază fierbinte. M-am așezat la umbra răcoroasă ce atârna ca faldurile unei rochii printre crengile unui arbore. Iar în momentul când mă cufundam în brațele odihnei, l-am văzut: un nebun rătăcit, ars de soare și cu păru-ncâlcit, cu buzele strânse pecetluindu-i sufletul înfricoșat și trist, cu ochii albaștri arzând precum un foc izbucnit pe neașteptate, căutând Marea Dragoste. L-am ademenit cu un strop de apă rece, iar el mi-a vorbit despre sine.
hangiul: cine e la ora asta drumeț de noapte și ce dorește ?
călătorul: ce doresc toți drumeții ...
hangiul: popas? mâncare? băutură?
călătorul: liniște, caldură ...
hangiul: bine-ai venit, hangiță călătoare spre sufletul meu.
cât fost-am eu oaspete la popasul tău, m-ai omenit.
acum e rândul meu să te primesc cu căldură.
liniște? om mai găsi!
călătorul: bunătatea ta îmi smulge un zâmbet ...
hangiul: l-oi folosi ca plată și dacă ai venit și te-ai făcut intrată, căldură fiind și liniște în han, poruncă dă-mi să știu ce-ți mai dorește sufletul!
călătorul: apa
hangiul: apa vie?
călătorul: apa sufletului tău ...
hangiul: lacrimi poate date de bucuria regăsirii ...
călătorul: chiar vroiam să intreb dacă sufletul tău păstreează lacrimi și de ce ...
Între multele nătângii ce puteau exista pe la mijlocul anilor `50, cu siguranță una îi scotea din minți pe toți recruții patriei. Zăceau prin cazărmi mai bine de trei ani, timp în care tamajori bețivi și colonei semianlfabeți le făceau zile fripte, într-o contradicție totală cu cele deprinse din traiul civil, indiferent că erau plugari săraci ori lucrători prin fabricile care începeau să-și dea binișor drumul de-acum după război.
Comentarii aleatorii