Era o zi ca oricare alta
şi eu,
aflat în trecere prin fauna ei,
le văzusem
pe femeiuştile alea care stăteau
picior peste picior
pe canapeaua din piele ce se profila
ca o tumoretă polipoidă
în inima unui lung coridor
şi una dintre ele,
uitându-se ţintă la mine,
se întreba cu glas tare,
patetic,
cu enervare:
Nu înţeleg, de ce tace,
de ce nu zice nimic
şi asta după ce
am izbutit
să-l sinucid
de mai multe ori?
Celelalte, însă,
nu reuşeau să găsească
niciun răspuns.

De ce taci? -
se răstea femeiuşca aceea la mine
noaptea în vis
De ce? -
mă-ntrebase ea
încă o dată,
de trei,
de patru ori,
în timp ce
continua
să mă înjunghie
cu bisturiul în inima
de cinci,
de şase,
de şapte ori …

Sub ploaia de
lovituri de cuţit
rănile îmi înfloreau
pe piept ca nişte
plante carnivore
cu gurile larg deschise …

… şi inima mea bătea,
bătea în continuare,
bătea ca un pumn,
bătea tot mai tare
în capul femeiuştii
plagiatoare, bătea,
învineţindu-i gândurile
din ce în ce mai bolnave
cu accentul pe zero,
din ce în ce mai rare,
bătea cu furie,
bătea crescând,
bătea,
făcându-se cât
capul femeiuştii
plagiatoare de mare,
gata din clipă în clipă
să-i explodeze creierul care
nu izbutea să găsească răspuns
la una şi-aceeaşi întrebare:
De ce tac,
de ce nu spun nimic?!

Doream să-i spun:
Tu chiar vrei să afli
adevărul
sau doar cauţi
un ţap ispăşitor pentru
lumile prin care te învârţi,
prostituându-te?!

Doream să-i spun,
dar nu i-am zis nimic

şi inima mea bătea,
bătea în continuare,
bătea, crescând dureros,
ca o tumoare,
în creierul femeiuştii
plagiatoare,
bătea ca un pumn,
bătea tot mai tare,
bătea, zguduind
pereţii din jur care
stăteau să se
prăbuşească peste
ţeasta femeiuştii flecare,

bătea nervos,
bătea crescând,
bătea din ce în ce mai tare,
bătea, făcându-se cât capul
femeiuştii plagiatoare de mare

şi eu tăceam, tăceam
în continuare
o tăcere din ce în ce
mai apăsătoare,
o tăcere crescând dureros
ca o tumoare
în creierul femeiuştii
flecare.