îşi umplea nările cu viaţa mea nu vroiam nu vroiam nu vedeam sensul mă teroriza ca un bizon cu inimă pârjolitoare
şi nu ştiu cum într-o zi m-a prins zdravăn de simţuri nu se oprea se hrănea din buzele mele
cui să-i cer ajutor pe dedesubt de vizibil se întâmplă lucruri ciudate poţi să joci roluri în mai multe compartimente deodată e ca şi cum ţi s-ar întâmpla ceva dar ai putea închide ochii să nu vezi urechile să nu auzi
am fugit m-a prins iar iartă-mă primeam bătaie o ploaie de pumni iartă-mă de ce dai de ce iartă-mă nu ştiu de fapt vroiam să te ajut să te împing mai departe îmi lovesc dorinţele tu eşti pofta
într-o altă zi pe amiază în mine noaptea venise aşa vroia el nu mai avea răbdare îmi vâra degetele cu forţa în borcanul cu miere limba îi frigea tot mai tare
Căutând-o, era imposibil să nu o găsească; știa unde locuiește și i se putea aține în toate drumurile. Într-adevăr, a zărit-o pe o clipă într-o zi cu zăpușeală. Urca în tramvai și ajuta o bătrânică îndoliată să ridice un coș greu de răchită.
"Ce ploaie nesuferită! Mă doare înfiorător capul şi cu toate astea trebuie să fiu lucid. Pe vremea asta haínă şi în bezna asta nu poţi şti niciodată ce se poate întâmpla pe şosea. Am străbătut jumătate de drum şi parcă merg de o veşnicie! Noroc că maşina merge ca ceasul, asta mi-ar mai trebui pe mizeria asta de afară, o pană” îşi spuse Radu privindu-şi ceasul fosforescent.
Maică-sa îl rugase să nu plece, să amâne totul pe mâine, când poate vremea se va îndrepta, dar el nici nu voia să audă de aşa ceva. Ce ştia mama despre iubirea lui, despre destin, despre ce poate face depărtarea dintr-un îndrăgostit! Nerăbdarea lui de a o revedea pe Liliana era mai puternică decât zloata de afară.
Prima oară când am aflat câte ceva despre mine a fost într-o toamnă fără evenimente majore. M-am văzut cu totul și cu totul înafara mediului înconjurător normal. Eram mic, gras, știrb, cu urechi ridicole, păr moale și rar – o enormitate, și aceea spălăcită până la a deveni neimportantă. Cutiile cu lapte concentrat cu ajutorul cărora bona urma să scoată din mine un bărbat de excepție aveau desenate pe ambele fețe bebeluși surâzători cu ochi albaștri, dezvoltați conform ultimelor estimări mondiale. Orice statistică din lume ar fi dat dreptate indicilor mei reali: eram predestinat nulității – legumă.
Dezvelitoarea vieţii trecuse. Ţintele gândurilor sale erau miezul de oglindă, arhitectura negării şi desfrâul sufletului. Veştmântul tăcerii înspăimântase şi făcea să cadă roua suferinţei în toate corăbiile nostalgiei. Curcubeul misterului acoperea cauzele săriturii în crepuscul. Privi în sus. Viermii văzduhului plecaţi în căutarea prăzii, aruncau penele viitorului. În forfota ideilor, revăzând susurul dimineţilor, se apropie de mulţime aflând despre urâţenia hazardului. Se transformă şi el într-unul din sorbitorii nimicului, stând la coadă pentru a se bălăci în nemaivăzut.
Comentarii aleatorii