Ar fi putut atunci să i se schimbe destinul? Se întreba Ana gândindu-se la călătoria ei la Viena cu expoxiţia de pictură. Fusese o şansă ratată, aşa cum ratase ea totul în viaţă sau, şi ratarea era ceva determinat în destin?
Încercase, de câteva ori, să ajungă la sertarul de sus din corpul-turn al mobilei din sufragerie, dar era încă prea scundă - la opt ani avea trupul unei fetiţe de vreo cinci-şase anişori – dar absolut toate tentativele se terminaseră prin inevitabile căderi, destul de dureroase.
Nu renunţase, uita repede durerea şi nici vânătăile de pe pulpe sau braţe, urme provocate de muchiile mobilierului vechi, dar impecabil lustruit, nu reuşeau să estompeze dorinţa copilărească de a atinge acel obiect negru - argintiu care lucea, uneori, în mâinile aspre ale bunicului.
- Așteaptă!, îmi spuse grăbindu-se în urma mea.
Mergeam din ce în ce mai repede, parcă pedalam în gol totuși. Lumina cădea printre crengile copacilor, raze diafane pluteau în ceața dimineții acesteia de primavară-vară...
Probabil am căzut, sau nu știu... Crengile înflorite se legănau deasupra mea si simțeam miros de dulceață ușor înțepător; am întors capul și mi-au rămas ochii agățați de verdele ierbii.
- De ce nu te-ai oprit?
Vocea suna ciudat, parcă de foarte departe și am clipit de câteva ori până să percep că lângă mine s-a întins o fetiță de aproximativ șase anișori cu ochii mari și albaștrii privindu-mă încruntată.
- Vezi, acum stăm aici și pierdem timpul.
- Tu m-ai strigat?
- Da, eu.
- Dar de ce?, nu reușeam să pricep ce se întâmplă.
Motorina și uleiul de motor îi intraseră adânc în porii pielii astfel că întotdeauna părea că nu și-a spălat mâinile. Tata era obosit. În seara aceasta părea altfel.
Se lăsase întunericul. M-am așezat lângă el pe prispa casei. Și-a dus mâna la buzunarul de la cămașă și și-a scos o țigară cam mototolită. Niciodată n-o aprindea mai înainte de a o fi presat bine între degete. Și acum făcea același lucru. Mirosul de tutun se răspândi repede în aer. Uneori mă alintam pe lângă el și-mi accepta jocul, zâmbind. Acum n-am îndrăznit. Tata uitase să se joace oare? Sau doar avusese o zi grea? Între timp apăruse și luna. Cărăbușii de mai zburau neastâmpărați prin aer.
Comentarii aleatorii