...Deşi nu este cazul textului de mai sus (nu este sonet), da, sunt un sonetist împătimit. Dar odată cu finalul unui proiect pe care-l am în derulare, această împătimire va fi dispărut.

...De ce nu vers alb? Nu ştiu cine spunea, ori daca aparţine cuiva anume parafraza "un poet bun trebuie să treacă prin toate etapele până să-şi definitiveze stilul şi să devină unul desăvârşit", dar, personal, tind să-i dau dreptate. În speţă, fără să-mi însuşesc aprioric esenţa de poet bun, am fost, pe rând, epigon romantic, trecând prin toate formele de poezie fixă; apoi, eliminând unele ecouri, am flirtat cu unele forme de exprimare specifice secolului 20, anii '50; versul alexandrin a fost şi el o obsesie în care mi-am însuşit cel mai bine, spun eu, propriile instrumente şi valenţe lirice; de curând, am schimbat iarăşi macazul, năzuind la titulatura de "neoromantic" cu inclinaţii neosimbolice. Deocamdată, păstrez forma clasică, dar schimb registrul stilsitic (sintaxă/semantică/lexic/...)

...Nu ştiu dacă mi-am pierdut de pomană timpul, înclin să cred că nu. Cândva, "juram credinţă pe toţi vecii" clasicului. Acum, văd versul alb ca ceva aproape iminent, dar relativ îndepărtat. Încă mai am de explorat în mine, folosindu-mă, pe alocuri, de "tipare formale prăfuite, iar atunci când voi scutura tot praful, poate voi urca prima treaptă spre marea poezie :).

...Mulţumesc de popas :)