îmi place de Mişu. are iniţiativă. de cîteva zile a adus în barul colonelului o tablă de şah. într-un fel s-a şi justificat la o partidă cu Marcel – uite băi boule o metodă antidepresivă şi antialcoolică, vezi, de zece minute te gîndeşti la o mutare şi în timpul ăsta nu ai mai gustat din pahar. bine, nu e valabil şi pentru Mişu. pentru că Mişu poate să bată pe oricine chiar dacă stă şi cu două pahare de votcă în mînă. şi chiar stă! uneori are mutări geniale şi cu cît bea mai mult cu atît se mişcă mai repede - e2-e4 pac, f1-f4 pac, d1-f3 pac, f3-f7 mat! Marcel are o anumită lentoare în mutări. stă cu degetul mare şi arătătorul deasupra unei piese de parcă ar vrea să apuce aerul şi să-l scuture de coadă pe sub nasul nostru. se hotărăşte abia după ce ni se face lehamite şi începem să înjurăm. mută mă filozofule în marmelada mă-sii sau iar te gîndeşti cum să ne tîlcuieşti taina prin limbajul dionisian al teologiei apofatice şi catafatice.

Marcel ne-a astenizat cu apofaticul şi catafaticul de asta îl şi luăm peste picior chiar cu vorbele lui. este drept că nu ne permitem să sărim calul pe tabla lui unde el controlează într-o manieră elitist-rebelă toate bătăile de cîmpi în diagonală şi paradiagonală mai ceva decît un nebun. dacă Mişu e dracul gol pe tabla de şah de regulă avînd o manieră liniară dar agresivă cu jocul de pioni, Marcel e mama dracului plimbîndu-ne persuasiv temporal şi atemporal dincolo de realitatea palpabilă a celor şaizecişipatru de pătrate. felul cum ne vorbeşte el despre contemplare, latura afirmativă a transfigurării, teama de inefabil, misticismul impersonal ne face să ne simţim precum cîrpa cu care Vică şterge mesele de brad.
de multe ori chiar lăcrimăm şi ne închipuim că nu sîntem cu totul pierduţi; lacrimile noastre cad în pahare şi mai diluează din tăria alcoolului şi păcătoşeniei noastre. în curînd vom bea apă chioară şi colonelul o să dea faliment.
Mişu însă nu e aşa de sensibil. în primul rînd el nu şi-ar dilua votca nici măcar cu o lacrimă de înger. apoi îi place să se ia în clonţ cu Marcel. la prima vedere pare o sfîrtecare de tot. de fapt aduce cu hîrjoana de căţelandri pentru ceva ce noi ăştia oarecare credem că e o căţea fudulă cu coada pe sus iar ei cred că e idee.

uite! Mişu tocmai făcuse rocada mare ameninţînd cu şah cînd i-a căşunat pe o filozofie a rîsului. ia spune filozofule ce ai înţeles tu din asta? Mişule lasă-mă, nu am chef! acum joc, da? că ştiu unde baţi, iar vrei să îl tai felii pe Pleşu cu aţa cum tăiai tu mămăliga la mă-ta la ţară. ştii ce? unu, nu stau de vorbă cu inginerii. vezi? rîzi ca aia în tîrg că era să spun homeric dar nici n-ai auzit nici nu ţi se potriveşte. n-am timp acum da’ să rumegi tu boule, aşa rumegă! care e deosebirea între rîsul dîmboviţean şi surîsul de pe malurile Tamisei. nu, lasă, surîsul Hiroshimei e o altă poveste. doi, tu să te pleci mă cînd vorbeşti despre Pleşu că neam de neamul tău nu o să ajungă la o asemenea profunzime abisală. bine mă, n-ai vrea să-i pup şi picioarele? dobitocule, Isus a spălat picioarele ucenicilor şi nu s-a mai umilit! adică Pleşu e ucenicul meu? bravo Mişule eşti deştept! păi asta ai înţeles tu băi trefilare ştanţare debitare extrudare? auziţi domnu’ Vlad n-am priceput niciodată ce e aia extrudare. l-am întrebat odată pe un inginer tîmpit ca Mişu şi n-a ştiut să-mi explice. păi îţi spun eu Mişu aşa tîmpit cum sînt de ce; pentru că tu gîndeşti cu mişcări peristaltice aşa ca burta mea.vezi că eşti în şah, mută! şi să nu-mi spui mie că tu te detaşezi –şah iar!- de cei care cred că instinctele sînt înscrise în memoria noastră genetică. dacă nu erau inginerii beleai iedul – scuză-mă Vlade – şi aveai acces de la sulea spătaru la informaţie media şi ebook-ul ăla de îl cari după tine degeaba. şah! du-te bă în aula mă-tii de filozof cartierist. mat!

ce v-am spus eu, e doar o hîrjoană intelectuală. de fapt Mişu şi Marcel sînt prieteni buni. ba nu, toţi de la masa asta – eu, pianistul Constantin, Marcel filozoful, Mişu inginerul şi pictorul Stratulat – sîntem prieteni buni. acum putem să visăm şi să facem schimb de vise pe săturate pentru că nu mai sîntem încorsetaţi într-un sistem care să ne sufoce cu fleacuri cotidiene; sîntem şomeri şi facem ce ştim noi mai bine, fugărim ideile ca pe nişte iepuri graşi prin cîmpul de lăptuci. şi bem. bem şi fumăm banii nevestelor şi visăm pe săturate. visăm nu construim visuri aşa cum ne îndeamnă o reclamă – nu visa, construieşte-ţi visul! lamentabil, vulgar, departe de orice delir imaginativ! îţi vine să torni apă de gură pe ecranul televizorului.
cîndva îl vom da dracu pe colonelu cu barul şi poşirca lui cu tot şi vom pleca la Paris să bem şampanie adevărată. vom surîde domnişoarelor în malacofuri - bonjour mademoiselle qu'est-ce que tu fais?- şi poate vom cînta împreună cu Jacques Brel -ne me quitte pas/il faut oublier/tout peut s'oublier/qui s'enfuit déjà/oublier le temps…