de la o vreme fac numai lucruri ciudate
m-am dat pe vibe
alerg după credite
uneori îmi spun că trupul meu e o fișă fiscală cu toate femeile pe care
le-am trăit pînă acum seara adorm cu un pinguin lîngă mine
țeasta mea e un iglu în care eschimoșii povestesc despre vînătorile de peste zi

de vorbit singur nu mă mai satur am o boală rară în fiecare zi pierd cîte un deget
în locul lui crește un gard de beton mîinile mele devin tot mai grele
mă separă de lume de tine de gesturi pe care aș fi putut să le fac
oarecum curios cum gesturi mărunte din alte timpuri pot să te influențeze acum
mă trezesc mic nu arăta cu degetul spre jucării spune mama
da mamă de la tine am învățat izolarea

obosit și blocat într-o noapte în care am făcut dragoste și transpirația noastră
s-a revărsat ca un acid peste lume
într-o noapte în care tu făceai din umărul meu un port olandez de-atunci am plecat
în căutarea căldurii pierdute
așteaptă-mă doar cu patul făcut

undeva un copac își ia rădăcinile în spinare și fuge

hai să vorbim despre dimineața în care ne-am trezit amețiți de parcă
pămîntul ar fi fost un iuj la un bîlci anual
ne eram atît de aproape împărțeam aceeași sticlă de apă
aceeași pătură mov aceeași piele aceeași lumină ca lama de bisturiu
hai să vorbim despre căderi îți spuneam că omul e ca un pod cînd se prăbușește
nimeni nu mai poate ajunge la nimeni

ne jucăm cu tălpile noastre te mai lipesc de perete
și-mi afund capul în sîinii tăi ca atunci cînd eram mic
și dormeam într-o fînărie
tu mă întrebi de ce există plecări
nu există plecări există doar neputința de a ne agăța de ceva

undeva un port olandez se trezește din amorțire