"4. Oz, arme și cetera" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințele prostscrișilor&
decembrie. Man privi cele cinci stele din vata și bradul cu crengile vii, ridicate spre cer ca un candelabru invers, își privi picioarele blegi și își spuse: "Să mi-o sugă toată pelteaua asta albastră care stă acolo ca proasta." Își apucă piciorul drept și își spuse: "Mi-ar prinde bine de cange, să o prind pe fata asta de talie și să mi-o arunc în poale. Ce să fac cu ea în poale? Mi-ar ține de cald. Iarna e frig." Piciorul căzu cu zgomot, însă nu cu zgomotul acela de proteză goală pe dinăuntru, ci așa cum plesnește jambonul de carne pe cimentul umed al abatorului. Fata îi aranjă căciulița și aștepta. Iarna e frig. Piciorul asta strâmb ar fi fost numai bun de pus pe foc.
Limba română este ca o duminică… Ei, ce vrea să spună poetul aici?” întreabă profesoara. Elevul însă întîrzie să răspundă. Era unul dintre aceia cărora profesorii le spun “brînză bună în burduf de cîine”. Totuși răspunsul n-ar fi fost o problemă pentru el. Atunci de ce nu răspunde? O tăcere nepermis de lungă amenința să strice bunul mers al lecției.
“Hai, Mihăiță!” zice profesoara, apelînd inconștient la acest diminutiv. Era un mesaj ascuns de simpatie, știut fiind că la această vîrstă toți copiii sînt îndrăgostiți un pic de profesoarele tinere și frumoase, cum era ea, la fel cum bolnavii simt o tandrețe mocnită față de surorile ce-i îngrijesc.
Era o dimineata curata,fara pasari.Nicio miscare,niciun zgomt nu tulburau linistea in care visele lunecau usor,usor,spre trezie.
Benedict gemu incetisor.Trecea dintr-un vis inaltul,trecea din locuri neguroase,din umbra,in spatii mustind de culoare si parfum.Mirosea in visul ei ultim a iasomie.Cercuri violacee,spirale de un albastru crud,arabescuri in tonuri rosiatice,sfere aurii umpleau locul din vis in care se gasea,in care se rotea,mirat.Si zbura printre acele forme impalpabile.Plutea.
Rase-un ras mic..Isi aduse aminte ca bunica ii spusese odata:"Cand un copil rade in somn,viseaza ingeri."Oare cand fusese asta?In alta viata,in alt vis poate?Umbra ei adie in preajma.Benedict crede ca,abur cald,ea pluteste intr-un spatiu asemanator,intr-un spatiu vibrand.
… pe cealaltă la sprânceană . Înlănțuitul se întoarse spre adunare . Buimac de somn, privi fără urmă de surprindere încăperea . Era prea târziu; altă clipă nu putea fi câștigată . Mânat din spate de Jintaru, care plătise și schimbase vorbe de rămas bun cu patronul, ieși cu inima strânsă de previziunea unei ultime revederi în aburul ploii .
Ce-și putea dori, copil fiind, decât un fluier cu care să stăpânească lumea. Avusese un nai dar, i se păruse prea complicat să dea, suflând în el, viață sunetelor. Trilurile unui astfel de fluier erau grăite slab fără să poată fi auzite de sufletul său pătimaș .
În clasa I am avut primele mele creioane colorate. Erau așezate într-o cutie de carton grosolan, poros. Parcă era o hîrtie de maculator, îngălbenită de vreme și îngroșată de lipsa slovelor; șase creioane colorate erau, de la stînga la dreapta – alb, galben, verde, albastru, roșu, negru. Oamenii mari săltau din sprînceană, ce mare lucru culori la pachet? Copiii în schimb se plecau, așa cum mi se întîmpla și mie cînd candela din perete mă apăsa pe umeri cu lumină.
Comentarii aleatorii