Un fel de poveste care nu are nevoie de diacritice.
Cineva, un copil, m-a desenat trist. Realitatea e cu totul alta, dar copiii au viziunile lor despre oricine.
Nu, nu sunt trist mereu, doar atunci… seara spre noapte, noaptea, la mijlocul zilei, uneori vara, deseori toamna, cam toate anotimpurile vin peste mine cu starea aia de imponderabilitate, de excludere, de repetare a uimirii de a nu percepe iluzia fericirii. Tot timpul meu e arondat superbei extinderi a futilului spre malul trecerii.
Atât Magas cât și Poliancek nu erau prea încântați să meargă la vânătoare împreună cu Petru Klontz.
– Niciodată nu aș fi crezut că voi merge la vânătoare împreună cu ticălosul de Klontz, bătu-l-ar Dumnezeu să-l bată! Dacă nu era Maxim Surduc... Mare prieten am fost cu tătăl său, fie-i țărâna ușoară! Acum dacă tot și-a invitat profesorii la vânătoare nu puteam să-l fac de rușine, scuipă nervos bătrânul Magas.
– Crezi că eu aș fi mers dacă nu m-ar fi rugat Maxim? oftă Poleancek.
Printre gonaci în afară de Maxim, Iacob și cei doi colegi ai lor mai era și bătrânul Drimuș cu ogarii săi. Drimuș era un gonaci priceput, vânătorii îl plăceau și împărțeau cu el frățește vânatul. ”Fără Drimuș vânătoarea e ca nunta fără lăutar”, glumea deseori Magas.
Am în geantă un trandafir. Un trandafir roșu, uscat. De fapt, acum e grena, vânăt. Ca și cum ar fi fost sufocat. Merg repede. Aș vrea să merg din ce în ce mai repede. Străbat peronul de la metrou, șerpuiesc printre oameni și duc în geantă o fantomă.
Cand ai deschis gura, pamanturile s-au intrebat unele pe altele unde le-au fugit apele. Te intreb daca mananc dizgratios iar tu imi raspunzi ca imi vezi limba stergandu-mi buzele, adica: sufar de boala cutremurului, ca un sobolan intr-o cusca ale carei gratii sunt departate atat cat sa nu poti iesi. Sau intra. Ti-ai adus aminte si mi-ai spus: sufar de cutremur de cusca de sobolan sau de cutremur de buncar. Si ti-ai mai adus aminte ca vrei pe luna: vreau pe luna - ai zis - acolo nu pot muri de cutremur.
O zi pe luna
Vreau pe luna
Acolo poti muri de prea mult zbor
Luni dimineață. Se deschid calculatoare. Se adună hârtia din faxuri. Pe fața tipei la vreo 30 de ani, care iși toarnă cafea la filtru în ceașca pe care zâmbește emailat o vacă mov, se văd incă urmele cearceafului mototolit. Cineva cască nocturn. Tastaturile chițăie sub degete.
Săgeata liftului se aprinde verde în sus, semn că se urcă. Se aude un huruit slab. Ușile se deschid la 6. Din lift iese EA.
EA se îndreaptă cu pași siguri spre biroul din față, unde secretara, puțin cam palidă și dezordonată, scrie deja un mail iubitului ei cibernetic.
Comentarii aleatorii