Parte din ele am reuşit să le vând, Suflete! Nici nu mai ştiu câte aveam. Dar, pe cele mai multe le-am dat pe nimic. Nici măcar pe un zâmbet, pe o vorbă, pe o strângere de mână sau pe un mulţumesc.
La un moment dat, văzându-mi vecinii că şi-au scos legumele şi fructele la poartă, mi-am zis: hai să încerc şi eu, deşi, natura pe mine m-a înzestrat cu altceva.
Să-ți fi stat vreunul din casă mai mult de-o săptămână cu ochii pironiți în grindă, și dacă nici n-ar mai fi pus nimic în gură de alte câteva zile, atunci sigur te făceai c-o vizită din partea Părintelui Glodeanu. Pentru mult trebuinciosul „cetit”, dar și pentru a da povețe de rutină duhovnicească, asociate spovedaniei finale. Așa, ca să poată păcătosul să-și dea ușor duhul și să nu chinuie. Ce urma, se știe…
La capătul orașului cineva mîngîie brațul unui fotoliu. Gura lui vorbește, ochii lui urmăresc un lucru prin cameră, mîna lui mîngîie țesătura aspră. Il cheamă peter. O umbrelă zboară prin cameră, se întoarce spre dreapta, se închide, se lovește cu vîrful de perete, revine deschisă, ca gura unui pește.
Mă scuzați.
Nu face nimic.
Imi pare sincer rău.
Dar nu face nimic. Nu se poate să vă pară sincer rău.
Dar îmi pare.
Atunci mă scuzați.
Îi era frică. Niciodată Gheonea nu-l mai chemase acolo. Și dacă nu era Gheonea..? Dacă venea Goiciu... ? Bestia aia de Goiciu. Cu ochii lui cenușii de lup fără milă și cu degetele galbene de tutun. Ciudat, i se părea întotdeauna că Goiciu fusese bărbat chipeș în tinerețe. Timpul trecea în liniște. Încercă să se gîndească la altceva. Să uite de frică. Începu să se însereze. Era toamnă tîrziu și totuși nu era foarte frig. Privea pe geam umbrele crengilor estompîndu-se în culoarea austeră a zidurilor facultății. Se gîndi la toți anii aceia, la... Ușa se izbi deodată de perete și Gheonea intră val vîrtej. Trînti o servietă pe biroul-catedră, trase un scaun și se așeză.
- Hei, hei, hei, tovarășu’ student, cum merge școala?
Intrarea bruscă a lui Gheonea îl trezi neplăcut din reverie.
Comentarii aleatorii