“Haos cu fărâme de iubire” îmi spune. Mai demult era "paradis cu fărâme de iubire". Se pare că în timp toate lucrurile bune se transformă. Nu, nu mor, nu dispar, se transformă. Paradisul în haos, iubirea în ce? Ură? Nu, nesiguranță: veșnica lipsă de plasă în golul în care te arunci ca un dement pentru că, deh, iubești, deci păzea că trebuie să mă izbesc de asfalt de la 10.000 de metri. Dar eu am zburat, voi v-ați continuat existențele mizere pe asfalt, ați coborât cu liftul, nu v-a crescut nivelul adrenalinei, ați viermuit sentimente, voi.. voi nu ați iubit! Voi nu ați înghesuit într-o cameră o iubire mult prea vastă pentru o cameră fără aerisire. De ce atât de vastă? Păi să vă explic.
Trimis la Festivalul Internaţional "Umor la... Gura Humorului"
La sfârşitul clasei a III-a, învăţătoarea i-a spus mamei că mă trece clasa, doar dacă mă mut la altă şcoală:
- Cucoană, ignoranţa şi obrăznicia fiului dumitale ating culmi nebănuite! Ar fi cazul să mai vadă şi alţii cine mi-a mâncat zilele.
Acum locuiește singur. Casa pe care o avea în partea de sud a orașului i s-a părut prea mare, după ce soția lui a plecat luînd și mare parte din lucrurile lor. Îi convine acest bloc cu trei etaje, apartamentul mic de la parter. Domnului Dragu îi plac geamurile joase, cîteodată iese în fața scării, unde vecinii lui stau de vorbă sau joacă șah; nu are timp să îi salute, cu toate că nu pare a se grăbi undeva. Abia dacă știe cum îi cheamă. Sunt oameni bătrîni cu toții, ca el, îi vine să spună, cu tricouri bej sau verzi cu guler, unii cu pantalonii descheiați, alții cu ghete și iarna și vara. Toată scara se scufundă în tăcere și întuneric pe la 9-10. Domnul Dragu ține lumina aprinsă pînă tîrziu, dar la fel face și singurul tînăr din bloc, fotograful de lîngă el.
Nu ştiu când s-a stins lumina, dar instantaneu m-am îngrozit, nu vedeam pe nimeni, nu auzeam nimic, nici măcar respiraţia nu mi-o mai auzeam. Primul gând a fost acela că am murit, dar deodată s-a luminat totul, ca atunci când revine lumina electrică după o pană de curent în noapte. Şi încep toate aparatele să-şi reia cursul de unde s-au oprit, frigiderul să zbârnâie, televizorul să redea emisiunea de ştiri, calculatorul să-şi lumineze ecranul.
Ei bine, nu! a zis ea şi eu deja mă plictisisem trăgând cu ochiul prin gaura cheii la scălămbăieturile lor sinistre ce deveniseră de la un timp ritual îmbrăcat în lapte şi miere încă de la început de fapt de când îi cunoscusem şi am devenit astfel vecini de apartament sub acoperiş acolo la mansardă unde razele soarelui încing tabla în zilele călduroase de vară şi simţi cum picură paparudele prin acoperiş când vrea să plouă şi nu mai plouă iar dansul lor nu te mai satisface nici măcar din punct de vedere estetic pentru că bozii atârnaţi în faţă şi-spate au murit degeaba mai apar şoldurile lor arămii plânse în mătasea sudorii frunzele veştede te fac să bănui că dincolo… de aceea mai trag cu ochiul din când în dând fuga la gaura cheii ca un divertisment aşteptând să văd cine ştie ce miraj din soarele lichid…
Comentarii aleatorii