o femeie-n delir cu umerii fragili
se plimbă pe străzile oraşului de ceaţă
se poate intui-n tăcere, vibraţia şoaptelor ei
mirosul prafului cu iz de mâzgă
privirea-i sticloasă sub pleoape, gândul fugar,
în neliniştea care-i tremură glasul

o ameninţă clipele bolnave
are o greutate de bolovan în piept
nu poate trece prin nepăsare dincolo
umblă după o iubire de aer
prin partea nevăzută a bărbatului

şi-i gata să pună pe masa dragostei
sufletul, luminişul gândurilor, ziua de mâine
să le guste împreună puţin câte puţin
fără pretexte inutile
gasindu-se înscrişi unul într-altul
ca focul într-un cerc
şi la capătul drumului când vor deveni liberi
vor simţi sentimentele cum ţâşnesc
şi-şi vor îmbrăşişa umbra
la care vor rămâne fiecare singur

nu ştiu cum va fi mai departe
fără freamătul următorelor nopţi
restituie iubirii