*
era o dragoste ca două mere împărţind acelaşi vierme
scheletele noastre ronţăiau luna

nimic nu mai fusese-aşa complementar de la-nceput de lume
cam de când dumnezeu împărţi soarele
în întuneric şi lumină

eu cu mersul meu tu cu al tău
disjuncţi în aparenţă ţinându-ne de mână
echilibru cu bicicleta pe linia ecuatorului

şi uite-aşa ajungeam în inima lucrurilor
punând întrebări nemaiaşteptând răspunsuri
iar zilele se piteau în buzunare

mulţumindu-se cu firimituri de bancnote şi pâine