Haiku - (M)

imaginea utilizatorului Maria - Doina

furtună în larg -
pe ţărm doar spuma albă
şi mers pe vârfuri

Comentarii

Interesantă abordare, mai

Interesantă abordare, mai puţin tradiţionalistă.
O imagine frumoasă, cu putere de evocare - tumultul îndepărat, greu perceptibil, care lasă urme în universul apropiat, în care se aşterne liniştea, tăcerea albă, delicată ca o dantelă, unde doar paşii pe vârfuri pot întrerupe fluxul evenimentelor inevitabile, lăsând urme uşoare.
Cu toate acestea, (sper să consideri spusele mele drept o simplă sugestie), eu aş căuta aici o juxtapoziţie mai clară în sens clasic. Fiindcă datorită acelui "şi" ai două cezuri în poem şi trei imagini.
Mă gândesc la o variantă mai clar tăiată, cu conexiunea care este implicită. De exemplu:

furtună în larg -
printre scoici înspumate
mersul pe vârfuri

Cred că ai înţeles în ce constă critica mea analitică. E o structură în trei timpi, care poate nici nu se suprapun corect. Dar într-adevăr frumos. Mi-a plăcut. :)

Revin cu încă o variantă:

Revin cu încă o variantă:

furtună în larg -
mergând pe vârfuri în nisip
prin spuma albă

Şi în felul acesta dispare şi acel dublu "pe", care totuşi nu deranja mult. Poate ai intenţionat chiar altceva. Dacă eu spun nisip poate nu se înţelege precis că e o plajă, nisipul e şi în largul mării. Într-un anumit fel repetiţia lui "pe" şi acel "şi" dau un farmec aparte poemului.

Mulţumiri!

Cristina, mulţumesc mult. O să te rog să îmi accepţi scuzele; iniţial a fost afişată o altă variantă (m-am bazat pe memorie) şi am fost nevoie să o modific fiindcă nu era cea originală.
Îmi face bine feedbackul tău. Într-un fel e bună observaţia cu trei timpi, trei planuri, însă eu aş vrea să cred că acolo, la ,,mersul pe vârfuri", e mai degrabă prezentă metoda saltului, de la imagine la atitudine. Dar e important să ştiu şi cum vezi tu. Pe de altă parte, ştiu că nu e un poem perfect, însă nu pot să îl modific fiindcă a fost jurizat, premiat şi comentat la un concurs de haiku la fotografie ( da, a fost scris după o fotografie). Nu pot da linkul aici, e împotriva regulamentului. Aş vrea să pot lua legătura prin mail. Mulţumesc din nou.

Te felicit pentru premiu

Te felicit pentru premiu Mariana, mă bucur mult. Sunt de acord cu tine, nu poţi oricum să îl modifici. În plus ştiu că pentru a ilustra o fotografie haiku-ul poate să fie altfel, să răspundă altor cerinţe estetice decât cele cunoscute de noi pentru haiku-ul de sine stătător.
Mailul meu este [email protected]. Îmi pare bine că nu te-ai supărat pe mine :), nu trebuia să îţi ceri scuze.