lucian -
Portretul paznicului iluziilor
Este cel mai urât dintre inorogi.
Se privește fix în oglindă.
Poartă barbă scurtă încât
I se văd ochii albaștri.
Bea zeama viței de vie
Din rădăcina toamnei.
Și lăsă să îi rodească
Poala dealului doamnei.
Pasul îi este copită întoarsă.
Lumea pete și firimituri.
Fire albe, amprente.
Păzit fiind de câinii umbrei,
I se gudură nălucile lângă picior.
Este cel mai urât dintre inorogi.
Un cerber la poarta iluziilor
Ce ridică trei capete la unison.
Poezie:
Comentarii
Călin Sămărghiţan -
Lucian, felicitări. Ai o poezie din ce în ce mai bună. Mai seducătoare. Cineva te trage într-acolo. Bine te trage. Nici nu se compară cu ce scriai înainte.
Aranca -
da, e alt ton, alta poezie. parca nu ai fi tu, as spune, dar poate ca e un experiment bun si iti apartine si s-ar putea sa te exprime intr-un alt palier. sint aproape tentata sa cred (pentru mine insami ca celelalte sint poezii mai vechi, iar aceasta e in alt registru valoric si pentru simplul fapt ca e recenta. e o rima aproape intimplatoare in strofa a III-a. nu stiu inca daca suna bine in context sau atrofiaza. acum, o singura confuzie am: de vreme ce e licorna, inorog sau unicorn, de ce in final e cerber cu trei capete? si alta intrebare: de ce aceasta trimitere indirecta de la poarta iluziilor la poarta infernului?
Călin Sămărghiţan -
Da, Lucian. Uite, pentru că a sesizat și Aranca acest aspect, detaliez puțin, mai ales că sunt în cunoștință de cauză. Mie îmi sunt aproape clare trimiterile de care amintește ea acolo. Tu te apropiai de poezie venind dinspre teolog. Nimeni nu a reușit să facă bine acest lucru, și cei care o fac azi o fac prost. În ultimele poezii ai început să încerci drumul invers, și ai făcut-o bine. Ceea ce am remarcat și Aranca și eu. Vino dinspre poezie înspre teolog, îmbrățișează poezia, sălășluiește în ea, ia-o în brațe, și adu-o acolo unde vrei tu. Așa au reușit și Voiculescu, și Crainic, și Gyr.
lucian -
cailean, mulțumesc pentru că te apleci cu atâta atenție asupra scrierilor mele. am să încerc să vin cu poezia spre teologie. e o idee geniala. mie îmi scăpa. mulțumesc.
lucian -
nici eu nu mă simt a fi eu în acest poem, Aranca. poeme de pe hermeneia sunt toate recente, dar, așa cum atent observai, exersez. în ceea ce privește asociarea dintre iluzii și iad, cred că una din pedepsele iadului este aceea de a ne crea iluzii, binențeles, dacă într-adevăr crezi în așa ceva. un fel de inorog, unicorn transformat în cerber. Voi cei ce intrați, lăsați orice speranță...