Foamea mă leagă de pământ. Mai păstrez la piept amuleta căzută din mâna unui bătrân pe patul de moarte. Toate legendele Nilului respiră discret, duhul morții a evadat și a luat formă de vultur. Nici o bucată de lemn nu odihnește oase înnegrite de carii.
După ce Dumitru Iufurko plecă cu trăsura împreună cu profesorul Stănescu, Petru Klontz nu avea nici un chef să-l conducă până la casa Annei Surduc, iar profesorul Lupu, studenții și toți cei ai casei se culcară, bătrânul ieși în curte și se așeză pe jgeabul de lângă fântână așteptând întoarcerea lui Dumitru.
Ceva mai departe, pe mijlocul străzii, fusese săpat un şanţ adânc în diagonală şi bucăţile sparte de pavaj stăteau grămadă pe movilele de pământ de pe margini, amestecate cu aşchii de scândură şi resturi oxidate de ţeavă. Maşina ocoli capătul mai lat al şanţului, împrejmuit cu plasă şi trecu dincolo, urcând pe trotuar, luminând cu farurile asfaltul ciuruit de gropi.
Coloanele din dreapta se dovediră a fi pădurea de pietre de care se temuse atât, dar pașii îl duceau într-acolo. "Din pădurea aceea încremenită nu te mai poți întoarce" îi spusese cineva, "decât știind formula de lichefiere a pietrei".
"Atunci statuile își vor duce la capăt ultimul gest. Gestul acela neînceput decât în gândul lor de piatră. Ochii lor vor tresări, ele însele vor fi surprinse că tu le aduci izbăvirea. Îți vor depune atunci la picioare lacrimile lor de siliciu."
- Unde e foșnetul de lemn al pădurii?
- Lemnul era visul meu de demult. A ars și-acum e cenușă. El mai trăiește doar în amintirea acelor timpuri, visând că se va mistui din nou cu flacără vie.
Era acolo înfricoșat, dar pe lespedea aceea din grădina fantasmelor spera să afle în sfârșit răspunsul.
Comentarii aleatorii