Absenţe

...Multe absenţe degajă textul, nu dor, absenţe aş spune. Un ton atât de intim şi atât de universal, în acelaşi timp. Finalul - unul cumva resemnat - nu se putea mai potrivit.

...Între cel de atunci şi cel de acum. Acolo stă poezia. Şi tranziţia se face - din planul poetic, în cel real - prin factorul comun (scrisul), care devine cumva o constantă reală în ambele universuri; o constantă prin care eul se recunoaşte sau se reneagă, fiind mereu altul, într-o altă stare/existenţă.

"Aseară degetele m-au părăsit,
n-au mâncat, n-au băut,
n-au scris nimic
pipăiau doar aeru-n gol
ca nişte limbi de şarpe."

...Totuşi, intervine planul real, care se converteşte în cel poetic.

"Dac-ai fi aici, podeaua ar scârţâi altfel
fotoliul maron ar avea altă formă,
alta,
şi chiar eu aş fi diferit
mai transparent cumva
mai străin cu o zi."

Şi poetului îi este de ajuns. De aici încolo, el este Altfel.

...În speranţa că nu am bătut bărăganii prea tare, iar dacă totuşi am făcut-o, s-o fi făcut cu delicateţe, las un semn de lectură.

Felicitări!