De greu, cum să vă zic, e greu, dar prin sat, bani de băutură oamenii mai găsesc. Cei mai ”tari” sunt restructurații, cu salarii compensatorii, întorși la vatră. Dar și cei care, rămași fără serviciu, și-au vândut “blocul” din oraș. Ei mai fac cinste și celor doar cu pensii sau ajutoare sociale, primite o dată pe lună. Tot la două-trei zile, privatizatul aduce marfă. Mai cu seamă, tărie la sticlă. Ieftină și proastă. Oameni la care nu te-ai fi putut gândi îi poți vedea aici la flecărit. Și niciodată pe uscat. Alături de Mechea, Racliș, Prună, Chivercă ori Bodoagă, vine și “Generalul” Rișculesei. Șomer de la armată, cam pe la patrușcinci de ani, a fost lumina ochilor Mariei lui Rișcu. De mic a strălucit la învățătură. La toate obiectele.
E cald. Geamul s-a topit. Soarele intră. Aşternutul mi s-a lipit de spate. O altă dimineaţă, acelaşi paradis. Magda s-a trezit de mult, nu care cumva să întârzie la muncă. E harnică asemenea unei furnici soldat, dă-i ceva de făcut şi un termen limită, bucurie supremă. Uşa dulapului e întredeschisă şi pot zări mâneca costumului care mă cheamă. În fiecare dimineaţă mă cuprinde aceeaşi frică din cauza paşilor Magdei care se îndreaptă către dormitor. Vine să mă trezească, să mă logheze cu societatea, vrea să mă trimită în prima linie a salariaţilor.
În seara aceea auzi cîteva bătăi în poartă. Bătea cu nelinişte, cu grabă, de parcă ceva s-ar fi întîmplat. Bătrînul nu se grăbi însă. Şezu cîteva clipe, parcă pentru a fi sigur că nu i se înşeală urechile. Era un sunet ale cărui amintiri se ascunseră de ceva vreme în subconştient, de ani buni nu mai urcase nimeni la căsuţa lui din deal. Şi era cale lungă de mers, mai bine de două ceasuri pînă la prima casă din sat. Ultima dată cînd el a coborît să dea ochii cu oamenii a fost toamna trecută. Acum nici nu s-ar mai încumeta să coboare. Îl cam lăsaseră puterile şi nici prezenţa sătenilor nu i se părea prea agreabilă. Unii chiar rîdeau de el, îl asemuiau unui pustnic, nu înţelegea nimeni opţiunea aceea stupidă de a se cocoţa în vîrful dealului.
-Bună dimineața Lenuțo! Ce mai faci fată, ia zi, că nu te văzui d-un car dă ani?
-Ai? Ce zici fă???
-Neațaaaa coanăăăăăă !!!!
-Huo fă că nu sunt surdă de tot, m-a lăsat doar urechea asta de când mă bătu Mititcă, cu făcălețu’ bătea-l-ar dracii acolo unde ie...
-Te bătu, ai? Da’ tu de ce stătuși? De ce nu strigași or fugiși or ceva acolo?
-Ai??? Ce șopâcâi fă așa că nu ne aude nimeni?
-Zâsăi: să vă dea Dumnezeu sănătate.
-Sănătate, sănătate că în rest le-avem pe toate...Da’ tu ce mai faci țață Lino, cum o mai duci?
Comentarii aleatorii