- În nici-un caz „ABBA”, oricum fără „Chiquitita”! Îmi amintește de Mariejeanne… La „Motel”, la discotecă…
- Îți amintește pe dracu! Erai beat și ea, cu ăla… Prietenul lui Florian, ăla cu părul mare… Cum dracu-l chema?!
- Camil, Camil îl chema. Pune altceva!… Și mai toarnă-mi în pahar, nu vezi că-s pe sec! (Ce dracu’ face asta pe proasta? Cică a uitat cum îl cheamă… De parcă nu și-ar fi tras-o cu el. Mă crede tâmpit, ce mă-sa?! Și ea, și Mariejeanne, și japița aia de Brigitte… În fine, nemțoaica a fost de comitet, a făcut-o cu toți. Mai puțin cu Nino).Roxana se aplecă peste umărul său și-i turnă vodtcă.
După ce Dumitru Iufurko plecă cu trăsura împreună cu profesorul Stănescu, Petru Klontz nu avea nici un chef să-l conducă până la casa Annei Surduc, iar profesorul Lupu, studenții și toți cei ai casei se culcară, bătrânul ieși în curte și se așeză pe jgeabul de lângă fântână așteptând întoarcerea lui Dumitru.
Dimineața foarte devreme. Ger. Două lucruri pe care le ura cu toată ființa. Dintotdeauna.
Gara. Aproape pustie. Cîțiva oameni țopăiau încercînd să-și alunge frigul, în sala mare. O singură casă de bilete luminată. Nimeni dincolo de geamlîc.
Ce bine că își cumpărase loc de la agenție. Închise ochii. Simți o usturime caldă pe marginea pleoapelor în clipa cînd se atinseseră. Își strînse umerii în blana de oaie cu vag miros de tăbăcărie. Picioarele începuseră să îi înghețe. Lovi cizmele una de cealaltă fără prea mare folos. Deodată clipocitul metalic dezacordat al „Valurilor Dunării” în difuzoare îl trezi din moțăială. Trăgeau garnitura.
Ușa se deschise brusc și o pală de frig trecu prin sală.
În noaptea de dinaintea Sfintei Învieri, unchuiul Fedea nu închisese un ochi, bietul de el. Dar şi aşa moţăind cu ochii aproape deschişi, visă de câteva ori că mestecă din miezul alb al colacilor pascali.
Ieşi de câteva ori până în tindă şi se uită cu mare jind spre masa pe care se odihneau doi colaci. Unul mare cât roata carului, altul mai mic ca o pălărie oşănească, dar amândoi frumoşi şi rumeni luceau ademenitor sub razele lunii.
– Măi, măi bată-vă norocul, da frumos mai luciţi, de parcă v-a dat baba cu lac, – înghiţi în sec unchiul Fedea.
Ah, ce ar mai fi rupt o bucăţică de colac... ce ar mai fi mestecat din miezul lor galben şi dulce... Dar la asemenea faptă barbară unchiul Fedea nu se încumeta.
cercul de la roata carului sau cercul de butoi erau doar flecuşteţe pe care copiii lu’ Cicea le mînau toată ziua pe drum, cu mîna sau cu o sîrmă. subţiri, îndoiţi ca o lumînare arsă în dungă, doar în nişte chiloţi rupţi în fund treceau pe linie la vale stîrnind nori de praf. tur tur tur, ti ti ti! strigau încercînd să imite maşinile grele Tatra de la sonde.
Comentarii aleatorii