Poate că ea era o fantastă. Locuia la etajul doi şi jumătate. Ghena şi liftul erau cu jumătate de etaj mai sus ori mai jos. Oricum nu era o cameră a secretelor unde poţi ajunge luând trenul de pe peronul nouă şi trei sferturi, ca într-o celebră povestire cu mici şi mari vrăjitori. Vechiul cinematograf de la parter fusese desfiinţat demult. Spaţiul a fost reamenajat şi transformat într-un club de petrecere, muzică şi dans.
“ A greși este uman, dar te face să te simți divin”
TRANSCENDERE
Fie că trăiesc, fie că mor, eu sunt. Eu pătrund în tine și reapar dincolo de tine; pier în tine și cresc în tine...Eu acopăr pământul; fie că trăiesc, fie cã mor, eu sunt.... nu pot fi nimicit. Am pătruns ordinea....Am devenit stăpânul ordinii.....Răsar din trupul ordinii....
Va reuși cineva să ințeleagă tot ce s-a întâmplat? Va fi cineva care să creadă? Va fi reluată povestea mea? Indoială reziduală? Nostalgie? Etapă de tranziție? Mesajul...o mână întinsă?....Cui?
Chiar dacă am avut multe lucruri de rezolvat la firmă, nu am uitat de vocea misterioasă de la telefon, „Silvia”. Încercam să mi-o amintesc atunci, în momentul lansării primului meu volum de poezii, însă doar zâmbetul ei îmi rămânea. Am căutat şi printre fotografiile din sală: nu apărea. Cu Victor am ţinut foarte puţin legătura după terminarea facultăţii. M-a surprins că a fost prezent în sala în care am lansat prima mea carte de poeme. Ne înţelegeam bine în facultate. Era un tip fantezist, deschis la minte, plăcut de femei, superficial şi puţin profitor, aş putea spune. Avea mereu mai multe iubite deodată. Reuşea să se descurce de minune, cel puţin eu n-am auzit vreodată ca una dintre ele să afle de cealaltă. Ştiindu-mă interesat de situaţii picante, îmi arunca uneori câte o pastilă.
Vântul turbat e o cauză nobilă de disecție. Un vânt turbat stătea într-un colț abscons al zilei rozându-și unghiile de ciudă. In alt colț al sălii de bal infantele își puneau în vedere nurii apocaliptici și mărgele antiangoasale cumpărate șiret de la precupețe cu funduri mari, cu fuste transparente, largi, sub care ne puteam ascunde concretul și siguranța de atâta poftită negăsire. Madrigale se rostogoleau sărate, prelinse afară din bucătăria largă, afumată, unde soldați morți pe cai sărutau din buze, nevestele altora. Era cald și niciunsteag nu flutura în absolută bernă. Pasta din caserole era exact al dente, îmbibată în uleiuri râncede de niciofloare, iar tu zăceai fericită greblând alene un vânticel turbat ce te adulmeca simetric cu lascivă dorință.
Comentarii aleatorii