mă ascund în mulţime
viaţa mă ia şi mă zvârle cât colo
în ochiul tău zac bijuterii neştiute îmi spune
o pasăre galbenă reconstituie neuronii risipiţi pe pietriş
ne întindem la dans
aripi şi mâini zbor şi paşi încleştaţi pe o sfoară

tatăl meu era crater odată
fierbeam cu el împreună ciorbe de peşte metalic
când se supăra muntele scuipam câte-o
flamă buimacă în capul molizilor cum face soarele uneori
oamenii migrau de la mare la şes de la coasă la birt
chelneriţa râdea în pahare
le turna câte-un picior dezgolit şi ei beau
pe nerăsuflate

atunci am învăţat că unu şi cu unu menţin dimineaţa intactă
pe ciorapii ei nu era nicio gaură dar
am văzut urme adânci de dihor
îmi îngheţau vorbele-n gură apoi clocoteau în
tâmple ca un gram de morfină ca o căldare cu var
în care-mi ţineam scrobeala cămăşilor...

mă ascund sub eticheta costumului în carouri
şi nu vreau să ies ca să nu mă
ştie lumea că sînt mai rar decât sita de ciur