Sonet 122

imaginea utilizatorului cvasiliu
Iarnă retrogradă

Într-un puseu de iarnă retrogradă,
Cu nopți concave, reci și translucide,
Mă asaltează vântul din firide,
La fiecare colț, c-o incartadă.

Îmi scriu cu jar, un testament pe mii de
Bucăți de pergament căzute-n stradă
Și-n urma mea cavoul de zăpadă
Și rănile din piept se vor închide.

Voi îndura prin ere glaciare
Blestemul nemișcării și colindul
Tăcerilor, în fiecare seară

Și-apoi, ca Lazăr, dezvelit, în soare,
De ghețuri și de negură, privindu-l,
Voi înflori mai alb la primăvară.

14 octombrie 2007

Comentarii

Un sonet! Neașteptat de reușit! Oare unde sunt celelalte 121?

amestec de nou si ruine, eleganta a pasului poetic, remarc in mod deosebit finalul. te citeam si pe agonia caci sonetele tale aveau un farmec aparte. parerea mea e ca meriti sa fii mai mult decat novice insa en garde ... ai o spada ascutita ce te va sluji sa scrii bine.