am nevoie de mai multă lumină
lumina unui soare care să facă străzile să dispară și de
gesturi mici cu care să îmi pipăi hainele
să văd trupul dacă mai este acolo

inima clipește de fiecare dată mai lung
presimt somnul
sub cerul de lapte, îmbrăcat în ceară
și soarele ce curge ca lumina unui non stop
presimt că nimic nu mă va salva de limpezimea gândului meu

să fie atât de simplă veșnicia ca o câmpie cu urme de bici?

alteori tac nu pot să întreb de ce nu sunt liberi caii
cine îi ține, ce gânduri îi priponesc sau împușcă

trupul meu își continuă mersul
ca un cal pe asfalt cu privirea-n pământ
mai am o scăpare
de departe sufletul cailor nu se simte
seamănă cu al unei caprioare fără acea nuanță de catifea și
am nevoie de mai multă lumină
o lumină neagră să nu le pot vedea ochii