Dacă la aparat tot s-a anunțat că este revoluție și, pe deasupra, afară era o moină care îi scotea din case până și pe cei mai leneși, sătenii din Glodenii Mari și-au zis să nu stea așa, ca proștii. Era cumva chip de rostuială, numai să te miști repede ... Bucăți de acoperiș smulse de pe grajdurile ceapeului, iesle, marmite, parii staulelor, dale de beton, spalieri de vie, scânduri, țevi de udat, pompe, dar câte altele nu, puteai să vezi apoi mai în toate ogrăzile. Și după câteva luni unii rupeau bucăți din zidurile fermei zootehnice, după care curățau cărămizile de mortar cu ciocanul și dalta, încercând să le recupereze cât mai întregi. Când a fost vorba să vadă ce se poate lua și de la sediul colectivei, unul dintre ei, care a fost șef de echipă la vegetală și știa ce înseamnă ”docomentul”, a zis : ”Ho, uăi, aici sunt actele cu normele! Or să ne trebuiască pentru stabilirea drepturilor.” Așa au rămas neatinse birourile președintelui și inginerei, arhiva, contabilitatea și casieria. Pentru că Tache al lui Cotarcă s-a ales cu mai nimica (doar vreo zece-unsprezece țigle, bune și acelea, c-a acoperit lemnele de la vale de casă cu ele, să le mai ferească de ploaie), se gândi, prin vară de-acuma, că ar putea să-i trebuiască cisterna de gaz din fața cumparativei. După optzeci se băgase curent electric în sat și, rămânând doar câteva case de calici care n-au avut bani să și-l tragă, devenise nerentabilă aprovizionarea cu gaz. Chiar nefolosită de multă vreme, cisterna, pe timp călduros împrăștia și acum în jurul ei miros de găzărie. N-a contat că avea două tone și că era îngropată în pământ. După o săptămână, Tache o avea în ogradă. Dar, placa groasă de beton, cam de trei pe cinci (metri), care fusese așezată peste zămnicul cisternei, n-a putut s-o ia cu căruța. Nici el, nici alții. Acum, bețivii comunali, strânși seara în jurul ei, cu jumătăți de rom ori vodcă ieftină în față, luate de la magazinul privatizat între timp, i-au găsit trebuință. ”Hai până La Piatră!”, zice câte unul care pune ochii pe un tovarăș de pahar. Apoi apar și alții, și în jumătate de ceas e plin de-a roata Pietrei…
Încolo, revoluția a fost bună pentru cei din Glodeni. Poate-i suficient că merge privatizarea și că lespedea de pe locașul cisternei de gaz a devenit autentică agora a satului... La Tache al lui Cotarcă, și astăzi cele unsprezece țigle smulse din acoperișul grajdului colectivei își au rostul lor, iar cisterna-i plină ochi tot timpul cu apă de udat pătlăgelele.