Deşi indiciile îi persistau prea bine în minte, recunoscu destul de greu casa. Dacă nu ar fi promis că va veni negreşit, ar fi făcut cale întoarsă fără să forţeze poarta. Ar fi strigat de câteva ori, ca pentru sine, şi ar fi coborât dealul cu inima uşoară. Zdrobi sub tălpile pantofilor fructele ca nişte bobe de granat; cădeau dintr-un cireş prea înalt pentru a încerca cineva să i le culeagă. Crengile grele odihneau prieteneşte pe şindrila acoperită de muşchi. Pe alocuri, vălătucii lipsiţi de protecţia spoielii de sineală lăsau vederii lutarul mâncat de cari sau modelul nuielelor de alun.
Copila stătea cu obrajii în palme scuturându-se ca un bujor la fereastră, oftând înabuşit.
- Mămăiţă, m-a călcat maşina...
- Nu te-a călcat, mamaie, ai visat.
- Mămăiţă, am murit azi-noapte, ofta şi-i tremurau buzele ude de lacrimi. Şi le lua cu degetul din colţul ochilor şi le gusta de sare, lacrimile părea că încep să înveţe singure drumul către buze în căderea lor.
- N-ai murit fata mamii, o mângâia mămăiţa, oi fi având febră. Şi-i sufla părul din ochi, şi-i punea mâna noduroasă pe frunte. Copila se uita plină de interes la zgârieturile din palma aceea. Liniile abia se mai distingeau sub crusta de piele aspră, soarele îi asfinţise demult în căuş.
Într-o bună zi, în fața porții, a putut fi văzut tractorul având agățată de data aceasta și o remorcă. Doar o jumătate de ceas le-a trebuit amorezilor să încarce „zestrea”. Macaturi, lenjerii, ceva mobilă, saci cu făină și cartofi, aragazul și butelia. Nu a fost uitat nici Jănică, gânsăcelul preferat al Licăi. Scos din ou în prag de iarnă de o cloșcă tomnatecă, era singurul supraviețuitor al promoției. Babele susțineau că nu-i a bună pentru casa la care cloșca rămâne cu numai un boboc și că mai bine l-ar tăia dacă tot s-a făcut de câteva kile bune.
El o chemase, ea venise. Venise la prima lui chemare, amantă supusă să-i fie, cum nu a fost vreodată. Venise să i se dăruiască lui, poetului bărbat, bărbatului frumos, frumosului nebun al marilor iubiri, care a făcut-o pentru prima oară în viaţă, să se simtă femeie, să cunoască plăcerea fără ca el să o atingă.
A fost odată o vrăjitoare tânără şi aparent extrem de fragilă. Mijlocul ei era subţire să o cuprinzi cu palma, iar toată ziua cânta. Ar fi dansat de dimineaţă până seara, apoi tot ar fi reuşit să zboare pe mătură noaptea întreagă. Avea magia în sânge. Cum începeau sclipirile primelor stele, cum o atingea în simţire prima rază de luna pe dată se transforma. Uita tot ce îşi propusese ca o fată normală, fără puteri deosebite.
În mod firesc ar fi trebuit să fie rea, însă era jumate -jumate şi bună şi rea. Pur şi simplu nu putea lua o hotărâre definitivă.
Comentarii aleatorii