Ca o floare fără apă la rădăcină trăia Vergina în casa Hăldăneștilor. Fata unei vădane amărâte cu patru copii pe care i-a crescut cu greu, frumoasă și curată, Vergina, până a se mărita, nu era întrecută de alta în sat, nici la muncă și nici la joc. Fie că era la prășit cu ziua pe la unii mai înstăriți, fie că era la nunți sau hore în sărbătoare, întotdeauna cei mai mulți ochi către ea se aținteau. Cu admirație sau cu invidie. Nu o dată, liberații de armată s-au încăierat de la ea, pentru că mereu se găsea câte unul care se credea îndreptățit s-o joace mai mult. Babele, nelipsite de la hore, înșirate seara pe lângă garduri cârcoteau că ar fi cam ușuratică și că demult ar fi ieșit din vorba mâne-sa de a și păzi cum trebuie cinstea.
Bătrânele îşi plecară capetele şi înaintară. Înfipseră bastoanele în ţevile-suport din colţurile ringului, apoi păşiră pe suprafaţa de gresie şi se opriră în faţa bărbaţilor.
Nasturii sacourilor se desfăcură, cămăşile foşniră trase pe braţe, încheieturile noduroase se flexară sub bretelele maiourilor umezite de sudoare şi piepturile slăbănoage, tivite cu păr rar, se umflară, clătinând din pielea flască a pectoralilor.
„Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărîrea Ta, şi fără vină în judecata Ta...” citea cu voce răguşită Iancu Lupu dintr-o „Psaltire” cu rame aurite.
“ A greși este uman, dar te face să te simți divin”
TRANSCENDERE
Fie că trăiesc, fie că mor, eu sunt. Eu pătrund în tine și reapar dincolo de tine; pier în tine și cresc în tine...Eu acopăr pământul; fie că trăiesc, fie cã mor, eu sunt.... nu pot fi nimicit. Am pătruns ordinea....Am devenit stăpânul ordinii.....Răsar din trupul ordinii....
Va reuși cineva să ințeleagă tot ce s-a întâmplat? Va fi cineva care să creadă? Va fi reluată povestea mea? Indoială reziduală? Nostalgie? Etapă de tranziție? Mesajul...o mână întinsă?....Cui?
În camera din hotelul de pe malul Mãrii, e liniște. O dupã amiazã de Primãvarã caldã. Camera - de dimensiuni obișnuite. Fãrã nimic fantast (așa cum îmi apare ea, uneori, între somn și trezie).
Comentarii aleatorii