Mai întâi se transformă într-o ciupercă, apoi în pălărie ale cărei margini se pliază, uniformizându-se în strop vâscos de miere lichidă. Stropul se alungește, capătă forma unui fus, bulbul din mijloc se lipește sub calota metalică, alte picături mult mai mici urcă și se prind în ciucuri de clopotul meduzei, atrăgându-l înapoi în străfunduri. Pot urmări minute în șir, ca hipnotizat, ceara fluidă, alungată iar și iar între capetele veiozei.
Pe Niculae l-am cunoscut în cea mai neagră epocă a vieţii mele, cu vreo câţiva ani înainte de Revoluţie, în vremea când eram deja în evidenţele băieţilor cu ochii albaştri şi când cel mai fidel prieten îmi rămăsese paharul cu alcool şi îmi ţinea tovărăşie în nopţile lungi, petrecute în birturile sărăcăcioase ale orăşelului meu natal. Ajungeam acasă după cântatul cocoşilor şi mă trezeam, de multe ori gata îmbrăcat, când se lumina de ziuă, mahmur şi cu o stare de ameţeală amestecată cu simptome de vomă.
Simion are capacul lui de canal, în parcul din fața Gării de Nord, pe aleea principală. Locuiește central, cum s-ar spune. Capacul e unul cu ștaif, din fontă, cu înscrisuri emboss - Uzinele Comunale București, 1929. Unii au aplecare către capacele astea noi, cu marcajul – sînt beton!nu mă fura - dar Simion îndrăgește fierul, are o rezonanță aparte.
Noaptea, cînd pune capul jos, își aude inima, poc poc poc !, parcă Domnul îi bate caiele de argint în tîmple, să nu i se tocească simțurile.
Dacă aș pune față în față bunicul și nepotul, relația asta alterată ar nenoroci întregul dialog.
Cu doi străini, iar e complicat. Pentru că încă eu mai cred...
„ O aripă albastră de libelulă” .
Nicicând ispita nu fusese mai mare, nici foamea , setea sau dorința de a-i vedea pe temniceri năvălind să-l chinuiască nu-l îmboldeau mai tare decât amăgirea arzându-l cu scântei reci de ametist să-și întoarcă obrazul tras de la perete. Avea impresia că acea minunăție, neanunțată de nimeni, era o certitudine în lumina pătrunzând într-o bănuială a unei dimineți de primăvară, printr-un vitraliu al clipei scăpată din corsetul realității, aprobând imaginile nefirești ce prindeau viață pe peretele coșcovit .
Comentarii aleatorii