Amintirile Alexandrei erau ca bălțile. Multe, tulburi și pline de mormoloci. Asculta mult Nicu Alifantis, Toto Cutugno, Pink Floyd. Roger Waters era idolul ei. Tot ce cânta Pink Floyd era genial. De Cutugno fusese ușor amorezată. Iar odată purtă o casetă cu Alifantis într-o plasă goală până la o prietenă.
Copilărise frumos. Era din Mangalia. Mergea la bunici des. Mai ales iarna de crăciun. Acolo, pe străzile Sebeșului se plimba singură. Îi plăcea mult în cimitir. Mai consuma și alcool. Atunci devenea haioasă. Scotea chestii de genul: patru morți cărau o groapă. Cețurile din iernile fără zăpadă. Le adora. Adora Bacovia și Cioran. Cânta la flaut. Frumos. Spunea bunicul ei.
Întâlnindu-se cu cineva, Sixtus află că în fiecare seară un oarecare compunea koan-uri în locul său. Dormi bine ziua şi se trezi odihnit spre seară pentru a-l spiona, de la distanţă, pe acel oarecare să vadă ce şi cum. Merse aproape de casa (in)amicului, îşi ales un pom aproape de fereastra de la etaj (acolo – la etaj – se afla locul crimei de les majestate, într-o cameră pe care n-o ştia nimeni, dar cu fereasta rămasa imprudent neacoperită prin care întunericul din cameră lumina atât de puternic de-ţi lua ochii care, printr-o minune rămâneau, totuşi, la locul lor şi puteau vedea perfect atrocităţile care se petreceau). Deodată, printr-un insight fulgerător, instantaneu şi simultan (cu el însuşi), Sixtus fu , pur şi simplu, aproape iluminat: cel din camera, nu ştiu cum să-i spun, macabră?
Duminică seara, în curtea Annei Surduc se petrecea mai ceva ca la nuntă. Bătrânul lăutar Ionci trăgea cu arcușul pe strunele viorii ba câte o polcă, ba câte un ceardaș iar studenții dansau cu fetele din vecini care fuseseră invitate la petrecere.
Bătrânul Magas golea pahar după pahar ciocnind ba cu profesorul Lupu, ba cu profesorul Stănescu.
– Bine l-ați mai jucat pe Klontz, crucea cui l-a închinat de nemernic! sincer se bucura Magas. Dar nu înțeleg de unde ați aflat de planul pe care la țesut ca un păianjen otrăvitor?
Nu vreau să povestesc despre mine. Să-mi separ amintirile mele de ale celorlalți este un proces dureros. Inutil. La ce folosește să povestesc despre mine copil, când ce sunt acum nu este curgerea firească a ceea ce am fost atunci? Între Deirdre și Laura s-au rupt toate podurile. Singura care îmi aduce aminte de ea este bătrâna din Amsterdam.
Trec prin mine culori și sunete. Ceea ce rămâne înainte să închizi ochii. Pojghița aceea de realitate pe care nu te înduri să o scuturi înainte de a te duce.
a doua zi am citit în ziar:
“Poliția și-a făcut datoria. Un individ neidentificat încă a murit subit într-un apartament dintr-o zonă periferică. În urma cercetărilor s-a constatat că numitul Ștefan Doru Dăncuș locuia ilegal în România. Timp de mai mulți ani, el a indus în eroare autoritățile, folosind o identitate falsă. Probele descoperite până acum îl indică drept autor al altercației mondiale din acest an. Cercetările continuă.”
Comentarii aleatorii