Omenirea ajunsese în anul 2890 la un asemenea nivel de dezvoltare încat sistemul solar era împînzit de călătorii intra, interplanetare si intergalactice, prin generarea controlată de găuri negre. Oamenii de stiinta ai vechii Americi au reușit să producă în 2008 în pîntecele munților Stîncoși primele găuri negre, 700 de ani mai tîrziu aceasta a generat o nouă formă de transport, abandonînd trenurile, autovehiculele și vapoarele expuse azi, numai în muzee. Astfel, ciocnind atomi la viteze inimaginabile cu ajutorul unor dispozitive atașate pielii, fiecare pămîntean, putea călători, unde dorea el, împreună cu orice dorea. Raza putea fi infinit de mare, transportul depinzînd de existența unei surse de energie direct proporționale.
Se întunecă din ce în ce mai mult.
- Pe unde o luăm?
Îi dau taximetristei traseul și îi explic principalul deziderat: să ajungem repede, indiferent cât ar fi de ocolit. Să nu intrăm pe străzi unde să nu mai putem face stânga-dreapta. Să nu rămânem blocați în trafic. Am claustrofobie, explic. În fiecare dimineață.
Butonez deja la blackberry. Am întârziat și au început să curgă mailurile. Tipa mă privește în oglinda retrovizoare.
- De ce n-am intrat de la început pe Vatră dacă tot aici ați vrut să ajungem?
Ridic încet capul. Vatra e aproape liberă, are dreptate.
- Am ajuns să fac statistici. De obicei e foarte aglomerat aici.
- De ce nu vă ascultați și intuiția din când în când?
O comoară... portocalie
-----------------------------------
Mic se juca plictisit de-a pirații.
- M-am săturat să caut comori! zise.
- Atunci nu mai căuta! spuse bunica.
- Mai bine, mamaie, te ajut să faci cozonac!
Știu o poveste foarte frumoasă, care o să-ți placă mult când frămânți. Și o să vrei să ți-o mai spun o dată.
- Și cu ce e povestea asta? se prefăcu foarte curioasă bunica.
Mic se uită în jur, doar, doar îi va veni vreo idee.
- Este cu... o portocală.
Dar nu cu o portocală obișnuită, că poveștile nu sunt cu lucruri obișnuite...
De ce nu sunt cu lucruri obișnuite poveștile, mamaie?
- Pentru că lucrurile obișnuite nu le spun nimic oamenilor obișnuiti.
Un om trebuie să fie neobișnuit, Micule, nu o poveste.
- Am putea să te punem la încercare, spuse bibliotecara, zâmbind fără răutate.
Erau patru în biblioteca spitalului.Tânăra asistentă încerca și ea să zâmbească, imitând-o pe psiholoagă. Părea o glumă.
Totuși el întrevăzuse ceva, pentru că stătea încruntat și aștepta ca bibliotecara să continue.
E adevărat că fusese cam vehement în expunerea lui. Fost pacient și actual logodnic al asistentei de lângă el, le vorbise celor trei femei cu o înflăcărare poate deplasată. Ca să le explice lor, scepticelor, ce înseamnă dragostea. Că nimic nu o poate stăvili. Că vine și pleacă dar botează totul cu numele ei.
Doar logodnica lui îl credea.
Oare nu era de ajuns?
Comentarii aleatorii