Fusese timid și împiedicat de mic. Părinții l-au sprijinit, însă cu timpul ajutorul lor s-a transformat într-o presiune care îi antrena voința în bătălii. Tot de atunci se simțea călcat în picioare, inferior. Ades judecat, rar acceptat. Deși greoi în exprimare, citise mult. Era frate cu Nichita Stănescu, Blaga; dar pe Arghezi îl excludea din grupul său elitist. Se pare că nu se înțelegea cu Blaga. Totusi, îi era imposibil să-și reunească sufletul în mesaje verbale. În luptele lui cu cuvintele perfecte pentru sentimentele-i perfecte devenea plictisitor și deloc spontan. Aveai uneori impresia că orice informație primită o analiza din trei unghiuri diferite, pe trei raționamente diferite. Procesul se traducea în întârzieri ale răspunsurilor până la câteva secunde.
Vânătoarea a fost reușită. Au împușcat trei mistreți: profesorul Lupu un vier, Poliancek o scroafă iar Klontz un godac, numai Magas și profesorul Stănescu nu au avut noroc. Cu toate acestea, profesorul Stănescu se bucura ca un copil.
Nu trecu mult și din tufișuri apărură ogarii lui Drimuș și la scurt timp după, hăitașii... numai Maxim lipsea.
Au început să-l strige, dar degeaba.
– Unde ar putea fi băiatul? întrebă îngrijorat Magas.
– Ultima dată l-am zărit înainte de a ajunge la mlaștini, spuse Drimuș.
Profesorul Stănescu din când în când, se uita cu coada ochiului la Klontz, i se părea că acesta nu se simte bine, era foarte palid.
Magas îl rugă pe Vasile Vitrek, care se întorcea cu căruța din Poiana Ursului, să ducă mistreții la Klontz acasă.
Simţea în casă mirosul pâinii aburind sub ştergare albe, dar nu avea poftă de mâncare după dezgustul de propria fiinţă provocat de priveliştea descompunerii din căruţa trasă de calul galben.
Pe Niculae l-am cunoscut în cea mai neagră epocă a vieţii mele, cu vreo câţiva ani înainte de Revoluţie, în vremea când eram deja în evidenţele băieţilor cu ochii albaştri şi când cel mai fidel prieten îmi rămăsese paharul cu alcool şi îmi ţinea tovărăşie în nopţile lungi, petrecute în birturile sărăcăcioase ale orăşelului meu natal. Ajungeam acasă după cântatul cocoşilor şi mă trezeam, de multe ori gata îmbrăcat, când se lumina de ziuă, mahmur şi cu o stare de ameţeală amestecată cu simptome de vomă.
Un porumbel rătăcit în noapte i se așeză pentru o clipă pe creștet apoi, speriat, își reluă zborul fără țintă în întuneric; un salcâm se prăbuși trosnind și fâșâind înfricoșător la numai câțiva pași în urma sa, însoțit de înjurăturile tăietorului nocturn. Întâlni zeci de oameni ai satului; mânau grăbiți vitele la luncă, dar nici măcar un glas cunoscut, care să-i dezvăluie identitatea unei persoane apropiate. Amintirile se învălmășeau gâdilindu-i nările cu mirosurile toamnei; în realitate, nu simțea decât miros de frunză crudă.
Comentarii aleatorii