Enrique Iglesias zbiară din difuzoare cât îl țin bojogii. Tinerii din autobuz își mișcă ușor capul în ritmul muzicii, babele se abțin să comenteze.
Car după mine o sacoșă de mere. Un lucru obișnuit, nu? Mere roșii, ionatan, dulci-acrișoare. 2 lei kilogramul. Ieftine și bune. Bărbatul care mi le-a vândut în piață avea ceva ciudat, însă. Punea merele pe cântar numai cu mâna dreaptă. La început, am crezut că are doar o mână, sau că era lovit la stânga. Dar, oricât de prudent ar fi fost el, am observat, atunci când a luat banii, că din mâneca stângă a pufoaicei de iarnă, îi ieșeau niște pene albe-gri, ca de gâscă leșească.
„Ultima oară când trag zăvorul la poartă. De câte ori nu mă gândeam la posibilitatea ca un accident… Acum sunt hotărât. Îmi lipseşte, ce gând copilăresc, un cor antic menit să dramatizeze situaţia. Sigur, toţi cei din sat şi-ar închipui-o drept motiv pe Alensia. Pe unii, chiar, i-ar gâdila vina ce-o poartă pentru răutăţile lor. Altora, le-ar scăpa, chiar şi-n astfel de situaţie, câte o glumă răutăcioasă.
Nu e lata ca e lunga, dar nici lunga sa ne-ajunga...
Ieri, pe când ieșisem în curte să mă soresc, am văzut cerul plin de fluturi ce se zbenguiau prin aer fără teamă și fără grijă. Unul s-a așezat chiar pe mâna mea și când m-am uitat mai bine am văzut niște înscrisuri pe aripile lui și cu migală am deslușit în slovele scrise taman povestea pe care vreau să v-o zic și vouă. Până să mă dumiresc și să mai văd și alte povești, fluturii plecaseră pe la alte case așa că am rămas numai cu astă poveste. Nu știu dacă v-o place, dar vă rog să-mi spuneți când oi termina ca să știu, și alta dată să nu mă mai uit după toate nimicurile și minunile.
Încă nu venise vremea să deranjeze apatia acelui stejar bătrân şi singuratic, pentru a-i sacrifica vâscul. Fructele lui străluceau atrăgător. Era pată de culoare în mohoreala clisoasă. Toate acele drumuri repetate, cu aceleaşi gânduri, având doar un reper vizual, i-au rămas în memorie ca o singură călătorie în momentul în care s-a apropiat zdrobind covorul de ghinde, şi-a sprijinit bastonul de arborele secular, mângâind asprimea scoarţei şi imaginându-şi puncte de sprijin pentru escaladare.
O comoară... portocalie
-----------------------------------
Mic se juca plictisit de-a pirații.
- M-am săturat să caut comori! zise.
- Atunci nu mai căuta! spuse bunica.
- Mai bine, mamaie, te ajut să faci cozonac!
Știu o poveste foarte frumoasă, care o să-ți placă mult când frămânți. Și o să vrei să ți-o mai spun o dată.
- Și cu ce e povestea asta? se prefăcu foarte curioasă bunica.
Mic se uită în jur, doar, doar îi va veni vreo idee.
- Este cu... o portocală.
Dar nu cu o portocală obișnuită, că poveștile nu sunt cu lucruri obișnuite...
De ce nu sunt cu lucruri obișnuite poveștile, mamaie?
- Pentru că lucrurile obișnuite nu le spun nimic oamenilor obișnuiti.
Un om trebuie să fie neobișnuit, Micule, nu o poveste.
Comentarii aleatorii