Trezit ca ars în acea zi de sâmbătă, când primele raze ale soarelui ocolesc cu grijă frunzele copacului din dreptul apartamentului, îţi dau pleoapele la o parte, apoi îţi înfig adânc degete luminoase în ochi, priveşti lung pe fereastră către un peisaj monoton, de garaje şi maşini în timp ce îţi spui uite ce vreme frumoasă, face a plajă, încerci s-o trezeşti pe Adina, care nu dă nici cele mai mici
- Sigur, cel mai bine pentru el ar fi să capete o bursă în străinătate, să audieze cursuri, să aibă acces la cărţile pe care nu le-a găsit în ţară.
- Sigur? Am pufnit. Vedeam cum se crispează şi am realizat cât de mult ţine la el.
- Uite, ar putea merge cu unul dintre noi.
- Ar fi de preferat să nu meargă în Germania.
Vânzătoarea de pantofi întârzia. Poate ăsta era motivul pentru care ploaia anunţată la radio nu-şi făcea simţită prezenţa, doar norii răzleţi croşetau un joc de lumini şi umbre spre mulţimea din târg. Deasupra canalului, roteau pescăruşi gălăgioşi în aşteptarea bucăţilor de pâine aruncate de pescari drept nadă pentru obleţi.
Ca să nu exagerez, avem de-a face cu propriile orgolii. Avem de pus la punct propriile serbări care ne – ca pe niște rarissime exemplare – slăvesc. Numai în depărtare se aud copitele unui cal grăbit. Călărețul nu se vede, este una cu trupul animalului. Fâșiile de ceață poate fac parte din trupul prăbușit în șa.
Ca să nu exagerez, avem de-a face cu semafoarele și barierele pe care acest călăreț obosit le întâlnește de-o vreme încoace. El însă, cu toate piedicile, nu contenește galopul, știe că la ora 10.00 începe ședința Tribunalului.
N-ai cum te ascunde de obligația participării la condamnarea bietului și obositului călăreț: el a intrat deja în oraș, s-a înălțat puțin în șa, privește dezorientat cetele pestrițe de pe bulevarde.
Comentarii aleatorii