"3. Temnița selectă a retrăirilor și regretelor" din volumul de debut "Să îndeplinim
... strivită pentru totdeauna de talpa zgrunțuroasă a bocancilor săi de militar.
Să mai simtă încă o dată mirosul de cafea tare, nu poșirca cu apa și cu aripioare de gândaci roșii pe care Firfirică le răspândea în celulă, dupa ce le împraștia cărnița printre măselele stricate. ”Domnu’ e servit cu chou a la crème și cu iepure fezandat și sos de iman baialdi. Fazanul e deficitar, îi lipsește ceva. La Paris, la Chez Martine, dacă prinzi așa ceva poți să îi dai ospătarului cu tava în cap. Sau la Eger, lângă Budapesta. Totul poate să fie impresionant de bine gătit, un singur fir de păr de câine sau de pisică dacă ai găsit în pește, chelnerul revine cu o tavă pe care aduce un satâr, un cuțit și o drujbă, dintre care tu nu ai decât să alegi. Prost să fii să spui nu.”.
Dacă aș pune față în față bunicul și nepotul, relația asta alterată ar nenoroci întregul dialog.
Cu doi străini, iar e complicat. Pentru că încă eu mai cred...
Acum nu-l mai durea capul, nu mai gâfâia, nu-l mai chinuia somnul pe scaun, blestemul care-l urmărea de aproape treizeci de ani. Dormea pentru prima dată întins pe spate, cu mâinile împreunate pe piept, îmbrăcat în costum de mire iar lumânarea de la capătul sicriului scria cu flacăra aprope stinsă, un mesaj deosebit în aer, deaorece chipul lui avea o frumuseţe stranie. Lumina palidă îl făcea mai frumos. Aşa cum n-a mai fost el niciodată. Barba nu i-au mai ras-o rudele când l-au recuperat de la morgă. În ultimul timp, din cauza durerilor, nu s-a mai bărbierit, iar o verişoară chiar exclamase surprinsă când intrase în capelă "ce mult seamănă Trăienuţ cu Pavarotti, aşa, în costum şi cu barbă! Şi ce bine îi stă în costum. Nu-mi amintesc să-l mai fi văzut vreodată în costum".
Amintirile Alexandrei erau ca bălțile. Multe, tulburi și pline de mormoloci. Asculta mult Nicu Alifantis, Toto Cutugno, Pink Floyd. Roger Waters era idolul ei. Tot ce cânta Pink Floyd era genial. De Cutugno fusese ușor amorezată. Iar odată purtă o casetă cu Alifantis într-o plasă goală până la o prietenă.
Copilărise frumos. Era din Mangalia. Mergea la bunici des. Mai ales iarna de crăciun. Acolo, pe străzile Sebeșului se plimba singură. Îi plăcea mult în cimitir. Mai consuma și alcool. Atunci devenea haioasă. Scotea chestii de genul: patru morți cărau o groapă. Cețurile din iernile fără zăpadă. Le adora. Adora Bacovia și Cioran. Cânta la flaut. Frumos. Spunea bunicul ei.
Motto
Se dedică domnului poet, prozator și critic literar Tudor Cristea
Cu modestie, Radu Părpuță
Ion Creangă avea un cucoșel pe care îl chema Fasolă. Tare mult mai ținea povestitorul la el! Îl păzea ca pe ochii din cap să nu-l mănânce mâțele, că erau vreo cincisprezece și nu prea avea ce să le dea de mâncare. Acest cucoșel i-a slujit povestitorului drept prototip literar al cucoșului năzdrăvan din povestea Punguța cu doi bani.
Comentarii aleatorii