Răbdarea firului de nisip care sapă în pieptul unei stânci,
cade în inima unei clepsidre,
în spirala unei cochilii
(răbdarea perlei care se țese tainic în încăperile umede...)

Febra aceea, stăpânită lumina, rece și calmă;
blânda vecinătate a umbrei -
de departe auzi vuietul orașelor,
simți dulcele miros al femeilor însetate de dragoste.

Tu învăluie-ți inima, în pânza așteptării, ascultă!,
în oasele tale cum cade sarea, cum ninge tăcerea,
ca într-o așezare pustie - învață răbdarea firului de nisip,
rotindu-se în inima muntelui, ca o piatră de moară...