Personaje:
El- tânăr student, într-o relație cu ea de trei luni
Ea- tânără studentă, într-o relație cu el de trei luni

Afară, pe terasa unui balcon, seara târziu, o tânără povestește cu iubitul ei. Este o discuție chiar înainte de plecarea ei în vizita mamei din Italia. Tânărul se joacă cu o cameră de filmat, înregistrând în cele din urmă toată conversația.

(el) Unde ai pus țigările?
(ea) Îs la mine în buzunar. Uite, ia-le de aici.
(el) Așa, și-mi ziceai de maică-ta. Ai mai fost vreodată la ea?
(ea) E prima oară. Am emoții, sincer. Așa cum am avut de fiecare dată când am condus-o pe ea la autogară.
(el) Și cum era?
(ea) Nu știu cum să-ți explic. Mă durea, dar bănuiesc că la un moment dat te obișnuiești. Ultima dată când am fost la autogară, am văzut o scenă care m-a tranșat. În fața mea era un copil de patru ani care plângea în brațele mătușă-sii. Îi tot spunea că mama pleacă să-i aducă înghețată. Oare nu era mai ok să-i spună că se duce pur și simplu la serviciu?
(el) Da știi că nu întotdeauna adevărul este cea mai potrivită soluție?
(ea) Ideea e că vezi multe în momentele alea. Poți să faci poezie pe expresiile oamenilor. Dacă îi privești atent, poți să te regăsești în ei. Abia atunci îți dai seama că nu ești cu nimic diferit de târfa aia care pleacă la produs. Durerea o simțiți la fel și unul și altul...
(el) Mi-i greu să-mi imaginez chestiile astea. Cred că întotdeauna am luat oamenii așa cum îs și nu i-am mai comparat cu nimeni.
(ea) Nu despre asta-i vorba. E mult mai mult de atât. Nu știu dacă pot să-ți explic. E... puțin ireal.
(el) Aș vrea să poți. Cred ca ajungi să înțelegi multe în timp. Sînt curios, cu maică-ta cum te-ai înțeles de atunci?
(ea) Bine, cred... dar n-a fost tot timpul așa. E o diferență mare dintre cum era și cum îi. Distanța face multe. (cu un ușor zâmbet) Când era aici era atât de stresant, că efectiv de fiecare dată când ne vedeam, îmi venea să mă iau de cap. Drept că o și duceam greu cu banii, și eu făceam numai tâmpenii când eram mică. În fine, nu contează asta. Știu de ce a plecat în Italia. E mult mai bine acum. Dacă stătea aici, chiar că nu aveam nimic de nimic.
(el) Mă gândesc că nu ți-a fost ușor. Eu nu știu dacă m-aș fi descurcat. Cred că trebuie să fii tare ca să faci față.
(ea) Ce? La toată treaba asta cu plecatul? Da, oi fi. Ce să-ți zic, tu cum ai fi dacă ți-ar fi plecat mama la 13 ani? Totuși, poate că sînt mai bravă ca majoritatea, am învățat să trec singură strada, și asta spune multe. (râde)
(el) Nu te înțeleg, cred că nu vrei să suferi.
(ea) Daca mi-ar fi fost teamă să sufăr, nu ți-aș mai fi zis nimic. Nu mă ascund, uite, îți zic, bine că a rămas tata și n-am învățat să fac o ciorbă în viața mea! (râde ironic)
(el) Aș vrea să-mi pot da seama, dar n-am exercițiu. N-am mai întâlnit pe nimeni în situația asta.
(ea) Oricum, nimeni nu-ți spune cum e de fapt. Toată lumea zice că ne-o lăsat, dar tare aș vrea să știu cum naiba ne plăteam facturile, dacă ea nu pleca?
(el) Adica dacă ea ar fi stat, ați fi murit de foame?
(ea) Glumești? Probabil că dacă nu pleca ea, nu aș fi avut bani nici de facultate. Poate sînt prea dură, asta e! Știi, eu am învățat să cad de când eram mică. Acum toate chestiile astea mi se par normale când mă gândesc la ele. Nimeni nu mă așteaptă. Mama mă iubește, face chestii incredibile pentru mine, dar nu pot trăi într-un continuu dor.
(el) Da știi că au fost cazuri...
(ea) în care au murit de dor?
(el) Aha.
(ea) Legea selecției naturale, baby! (Râd amândoi.)
(ea) Întotdeauna m-am gândit la chestia asta ca la o treabă peste care trebuie să treci și gata. Ai traumele tale, ai clipele în care vrei să mori, dar dacă stai și te gândești un pic, asta te leagă de societate. Cred că am uitat cafeaua pe foc! Te duci tu s-o iei?
(el) Da, ține un pic camera.

Tânărul îi dă camera fetei și lipsește aproximativ jumătate de minut, timp în care ea focalizează camera pe degetele ei. După timpul scurs, el revine cu două căni de cafea în mână. Îi dă una fetei și o pune pe a lui pe pervaz. Își aprinde și el o țigară, după care ia înapoi camera, continuând să o filmeze.

(el) Cât timp ai stat cu taică-tu, presupun că v-ați apropiat cât de cât.
(ea) ( Îl privește ironic.) Mmmmnu chiar. L-am evitat cât am putut de mult la început. Refuzam să mănânc când îl vedeam pe el în bucătărie, și crede-mă, stă destul de mult acolo. Abia acum înțeleg unele chestii. Ca de exemplu de ce era mai tot timpul beat.
(el)E și de apreciat că a stat.
(ea) Ce, tu nu ai fi stat?
(el) Nu știu ce să-ți spun. Cred că ar trebui să merite.
(ea) Da... cred că eu și mama am meritat mai mult decât a putut el să înțeleagă, sau poate noi n-am înțeles. În fine, habar n-am ce vreau să spun cu asta. Ideea e că i-am cam copiat comportamentul. Îs o teribilistă din rădăcini.
(el) Da... am pierdut firul. Și mai zi-mi de perioada aia.
(ea) Mda... pe la 15 ani aveam o prietenă cam în aceeași situație. Și maică-sa era plecată, doar că în Spania. Pentru că nu mai avea pe nimeni apropiat, a lăsat-o cu tatăl vitreg. (emotivă) Am fost odată la ea și mi-a deschis el. Purta doar o pereche de chiloți. (făcând vizibile eforturi să-și termine povestea, ca și cum nu și-ar mai aminti) M-a invitat în casă și mi-a spus că Alex se îmbracă și vine. Mă simțeam din ce în ce mai penibil, stând acolo în fața lui. Parcă mă măsura. Nici nu mai știu dacă Alex era acasă, de fapt nu mai țin minte nimic. Știu că voiam doar să fug, dar eram și mică pe atunci, habar n-aveam cum să reacționez în situații din astea.
(el) (amuzat si puțin absent) Eeee, și arăta mai bine ca mine în chiloți?(râde)

În momentul acela tânărul începe să se joace cu o șuviță din părul ei și s-o mângâie. Ea îl lasă câteva secunde, după care îi dă mâna la o parte enervată.

(ea) Hai lasă-mă, te rog frumos!
(el)(confuz) De ce?
(ea)Ți-am explicat că nu și gata.
(el)Ok, ok...

Se lasă tăcerea, în timp ce ea își aprinde o altă țigară.

(el)( pe acelaș ton de mai înainte) Și tatăl tău nu umbla și el în chiloți?
(ea)(cu o oarecare expresie de uimire și amuzament) Nu, și nici nu te gândi la prostii. Jur că l-aș fi ucis cu mâna mea. Serios acum, numai la atât te duce capul?

El râde încet. Se lasă o tăcere apăsătoare.

(ea) Drept că am traumele mele, dar nu s-a ajuns niciodată până acolo. Era prea... închis în lumea lui ca să mai observe că exist. Când își mai revenea cât de cât, îmi cerea carnetul de note și țipa la mine că nu mă îmbrac ca celelalte fete (râde). Pe de o parte era fain, puteam să mă duc la orice petrecere voiam. Era marfă! Puteam să ajung cât de târziu voiam acasă, nu era problemă. Poate mă suna odată pe la 10, dar după mă lăsa în pace. Atâta timp cât știa pe unde sînt, nu-și făcea griji.
(el) Eu cred că el știa că te poți descurca fără el. Pari să fii independentă.
(ea) Da, ce-i drept în timp m-am format atât de bine, încât ajunsesem să am eu grijă de el. Nu-mi place că l-am lăsat singur... e tata și îmi pasă de el. Nu pot să cred că îți spun chestiile astea!
(el) E normal, mă gândesc. De mine ți-ar fi milă?
(ea) Da cine a spus că o să stau cu tine până o să ajungi în stadiul ăla? (râde sarcastic)
(el) M-am gândit de multe ori cum ar fi dacă l-aș cunoaște. Dacă aș cunoaște-o pe maică-ta. Să vă văd pe toți trei împreună.
(ea) Sîntem o familie ciudată rău. Nu știu cât ți-ar plăcea. Mai așteaptă. Oricum, mai e mult până acolo.
(el) Și ce vrei să zici cu asta?
(ea)( evitându-i privirea) Nimic, hai că mai vedem noi.
(el)( încercând să-și abțină nervii și să continuie discuția)Da... Când se întoarce maică-ta acasă, cum vă înțelegeți?
(ea) Simplu. Gândește-te că au trecut anii și toată lumea a învățat să-și joace rolul cât mai bine. Mama nu mai țipă la tata și se poartă drăgăstos. Tata se lasă alintat și pretinde că nu are probleme emoționale și mai sînt și eu. E interesant să ne privești. E și bine în acelaș timp. Nu sîntem foarte diferiți de celelalte familii.
(el) Cred că semeni cu maică-ta.
(ea) La ce te referi?
(el) Adică din tot ce-mi spui, parcă văd unele chestii din ea în tine. Uite și faza asta cu plecarea. Mi se pare că e o dovadă de curaj și sacrificiu din partea ei. Și te văd curajoasă, iar de multe ori te văd sacrificându-te pentru alții, chiar dacă pari așa dură, cred că ești și tu la fel, deși pentru mine nu te văd făcând sacrificii.
(ea)( enervată și plictisită) Ce-ar fi să taci!

Se lasă tăcerea. Ea începe să-și frece mâinile din cauza frigului. Se apleacă peste balustradă.

(ea) Te doare atât de tare? Du-te la curve. Uite, te las eu. Nu vreau și gata. Oricum dacă îți spun că nu mă simt pregătită, nu o să mă crezi, așa că ce mai contează?
(el) Poate așa ai putea să faci față mai bine la anumite chestii, te-ai gândit?
(ea) Am învățat să am grijă de problemele mele, în felul meu!

Fata nu-l mai privește demult pe băiat. Acesta încearcă din nou să o atingă pe față. Ea îl respinge direct.

(ea) Sînt anumite lucruri pe care nu ți le pot spune, chiar dacă aș vrea. Și dă-o naibii, nu știu dacă o s-o fac vreodată.
(el) Și atunci, cum ar trebui să te înțeleg?
(ea) De ce ești bou și n-ai răbdare? Uite... e o chestie cu care m-am luptat mult timp și(făcând eforturi să-i vorbească)... am încercat să înțeleg de ce mie? De ce și aia? Mă cunoști, știi că sînt ciudată, și sincer nu prea pot înțelege cum de te atrage chestia asta dar...
(el) Motivele mele sînt motivele mele.
(ea) Aha!
(el) Te rog...
(ea) Ce?
(el) Să-mi spui! Vreau doar să știu!
(ea) De ce îți pasă așa tare? Crezi că o să schimbe cu ceva situația noastră?
(el)(rugător) Sînt sigur că o s-o schimbe. Măcar o să știu în ce direcție mergem!
(ea) Sau dacă o s-o facem vreodată, de ce n-o spui așa?
(el) Ești fixată. Tu crezi că nu-mi pasă?
(ea)(stins) Uneori așa-mi dai impresia.
(el) Știu, doar că am curiozitățile mele, și asta este una.
(ea) Și o să rămâi cu ele. Poate ar trebui să-ți caști urechile!
(el)(intrigat) Deci eu stau aici și te ascult de jumate' de oră, și tu îmi spui să casc urechile?!
(ea) Ce vrei? Să-ți spun, ca să-mi plângi de milă? Ce vrei să-ți zic? Că m-a violat ăla? Da, uite ți-o spun și totuși nu schimbă cu nimic situația!

Se lasă tăcerea. Ea se abține să nu plângă, el nu știe ce să facă sau ce să creadă.

(ea) Cred că ar trebui să plec. Poate ne mai vedem când vin. Totuși, să știi că nu-i nevoie să mă aștepți.

Pe fundal se aude ușa. Camera este lăsată în jos. Se mai vede doar strada, apoi întunericul.