copil născut în ger la o margine de gubernie
sunt al tău
și pale de vânt îmi izbesc pieptul cum izbesc
gloanțele centrul cercului
apoi un salt în pucioasă
sunt chemările acestui amurg feminin
de care mă lipesc
ca un bătrân cu moartea
ea se întinde după ce am mai scump
cum se întind zgârie norii
însă mie îmi e drag să tac embrionar
să îl fac al meu
pe cel ce îmi primește tăcerea
poate e o dublă cântare în viața fiecărui vameș
părăsit de graniță
dar speranța nu moare ultima draga mea
ea rămâne alifie
pe obrajii plânși
salivă în colțul buzelor
îndurerate
când sunt al tău o ferigă mă atrage
ești gauguin neterminat
de dorul meu
el pare o cană ciobită
pusă în fața unui musafir cu sânge albastru
tu caută un om cu sufletul gol fă-mi loc acolo
între ceas și ceasornicar
cine știe
poate voi primi un cadou în apropierea lui
kilimanjaro