Sunt onorat şi încântat să răstorn pietrele de aducere aminte care marchează acest poem şi să descopăr că pot visa şi eu cu Iacov sub scara minunată deschisă spre umbra lucrurilor viitoare. Citesc cu bucurie în fiecare vers o naştere din nou după o fugă nebună din faţa Celui de care nu poţi să te ascunzi, dar care îţi numără şi îţi călăuzeşte paşii, citindu-ţi gândurile şi cercetându-ţi fiecare fir de păr, numărat, nu-i aşa, încă înainte de naştere. Citind poemul parcă ajung şi eu la Betel fugind ca un fiu risipitor spre sfârşitul zilelor mele, dar cu toată truda alergării mai ştiu că trecând pe la Betel primesc o pace aleasă, veşnică, şi mai ştiu că ridicând ochii în sus, la capătul scării, prin cerurile deschise nu se văd doar îngeri ci e chiar Domnul Isus care ţine-n mână cununa. Mă bucur de întâlnire, Ioan Barb