nu lucruri, nu oameni uit, noroc că strivesc într-o lume minusculă
mai întâi dimineaţa aceea cu strigăte de foci şi caloriferul galben ca un submarin
când eu eram într-o pulbere şi tu credeai că-i de fluture
aşa m-ai trezit întotdeauna, ciocănind uşor cu degetul în geam
mii de flamingo deodată
câteodată trec copii, ei sunt singurii curioşi
îşi lasă tricicletele în iarbă pe fereastră rămân
urme de cretă sau doar tremurul acela când te faci nevăzut
şi totuşi ei simt mirosul de şoareci din tine, ei văd
şi bomboana de mentă lipită de haine
şi totuşi n-a murit nimeni în faţa casei mele
nici măcar un câine otrăvit, oricât ar părea de fantastic
e-un zvâcnet continuu din care-mi fac loc netezindu-mă
în fond am văzut un puşti făcând aproape acelaşi lucru
avea un pumn de omizi şi unul de var
şi viaţa mergea înainte
torn apă fierbinte peste cuibul de şoareci
şi-i doar o intermitenţă de care-mi feresc ochii
până şi casa are întreruperile ei şi nu mă mai uit
nu-i nicio diferenţă, am trecut mereu prin distanţa aceea minusculă când încă mai simt şi-apoi nu
poate doar
poate doar miile acelea de păsări deodată
Comentarii
încep cu
sebi -
încep cu finalul,versurile:
"poate doar/ poate doar miile acelea de păsări deodată", mi-au tăiat, sincer ,respiraţia !
mai puternică precizarea "nu lucruri/ nu oameni uit" în ironia lumii minuscule în care se produce strivirea. stivirea de zi cu zi, a tot felul de...
se simte, şi asta e minunat pentru poem, abţinerea "şi totuşi n-a murit nimeni în faţa casei mele", la fel cum devine tangibil şi un fel de " da' nici mult n-ar mai fost", din pct. meu de vedere, o altă reuşită,"tremurul când te faci nevăzut"-imagine poetică de sine stătătoare,
deprinderea, monotonia, gesturilor de auto-apărare, "apa fierbinte",cu topsul, de acum, uşor de intuit, dar cu materialitate de gheţar ce-ţi taie răsuflarea, finalul,tema lui Hitchcock.
Hitchcock
erată: ..cu toposul,de
sebi -
erată: ..cu toposul,de acum...
revin: mi-a plăcut genul ăsta
sebi -
revin: mi-a plăcut genul ăsta de singurătate.
mai... tremurul ala, e ciudat
moi -
mai... tremurul ala, e ciudat cum ma recunosc in el.
congrats pentru felul in care stii sa redai o stare care e greu de explicat in cuvinte. si congrats pentru faptul ca in poeziile tale regasesc mereu acelasi fantastic constant, ca un vis pe care faci eforturi sa-l retii, convins fiind ca sensurile lui sunt infinite si au sa te salveze.
sebi, la hitchcock nu m-am
caminante -
sebi, la hitchcock nu m-am gandit deloc, iar acum nu ma mai pot desprinde de imaginile alea.
finalul a fost cinstit, e chiar un regret acolo. si e fain ca a avut un impact asupra ta, cand se pierd atatea poezii prin necitire, i-ai dat o sansa.
oana, stii cum e cand mergi uneori pe strada, vezi un chip si te opresti brusc intrebandu-te daca il stii, de ce te-a frapat. cam asa m-am oprit eu acum. a fost o vreme cand la trezire aveam impresia ca pierd ceva, un soi de cheie existentiala care nu-i decat acolo, in starea de vis. interesanta intuitie ai avut. multumesc ca-mi esti prin preajma.