La sfârşitul clasei a III-a, învăţătoarea i-a spus mamei că mă trece clasa, doar dacă mă mut la altă şcoală:
- Cucoană, ignoranţa şi obrăznicia fiului dumitale ating culmi nebănuite! Ar fi cazul să mai vadă şi alţii cine mi-a mâncat zilele.
E clar că nu mă vedea cu ochi buni, poate din cauza ochelarilor fumurii, deoarece eu nu făcusem nimic ca să o supăr. Ştiam să citesc, chiar dacă nu cunoşteam toate literele. După un an în clasa I, doi ani petrecuţi în clasa a II-a şi alţi doi într-a III-a, citeam perfect… gândurile colegei de bancă! În plus, citeam pe buze, când Mihăiţă încerca să-mi şoptească. E adevărat că nu scrisesem tot anul în caiete, dar rechizitele sunt scumpe şi era păcat să le irosesc. Nu am înţeles de ce ar fi trebuit să citesc din manualele primite. După cum arătau, se cunoştea că erau gata citite.
Matematica îmi place, dar şi aici mi-a tăiat calificativul cu 25%. Astfel „Bine” a devenit „Suficient”, dar tata spune că-i insuficient… faţă de pretenţiile lui. Păi ce să fac dacă învăţătoarea m-a obligat să împart merele cu fratele meu? Nu a vrut să priceapă, nici în ruptul capului, că nu am frate. Şi chiar dacă aş avea, nu aş împărţi cu el nimic. Şi apoi, dacă eu am spus că 2:1=1 rest 1, ea m-a contrazis, spunând că face 2. Ba, toată clasa i-a dat dreptate. Ea nu ştie că atunci când toţi sunt de acord cu tine, ceva nu e în regulă? Degeaba i-am demonstrat, am făcut proba; ea a ţinut-o pe-a ei. Şi, mă rog, cu ce drept mă obligă ea să scad 5 din 3? Cică să mă împrumut la zeci. Păi, eu nu iau cu împrumut de la nimeni, dacă îmi trebuie ceva... ştiu eu cum să iau!
Nota la purtare mi-a fost scăzută pe nedrept. Cică deranjez orele. Păi, după ce mama s-a chinuit să mă-nveţe să vorbesc, învăţătoarea vrea să mă-nveţe să tac? Cum deschide vreunul dintre noi gura, se şi aude: „Şşşt!”. Am auzit că a ajuns să-i spună „Şşşt!” şi oalei cu lapte, când fierbe pe aragaz.
A crezut că mă jigneşte, spunându-mi că sunt ca o plantă... Dimpotrivă, mă onorează comparaţia; plantele sunt cultivate. Apropo de plante, când am călcat gazonul din faţa şcolii, de m-a luat directorul, cu frumosul, de guler, tot vina învăţătoarei a fost. Ea ne-a învăţat să trecem numai ... pe verde!
Recunosc, eu am scris pe uşă că învăţătoarea se iubeşte cu proful de religie. Dar de ce a deranjat-o, că doar sunt căsătoriţi: ea cu administratorul, iar el cu secretara. N-ar fi ajuns asta la urechile lor, dacă nu m-ar fi pârât nesuferitul de Georgel, pe care-l credeam prieten. Deh, prietenul… anevoie se cunoaşte!
Când am luat telefonul din poşeta profei de engleză, nu trebuia să-mi mai scadă nota la purtare. Nici un om nu trebuie să ispăşească două pedepse pentru aceeaşi faptă. Ori, eu primisem pedeapsa acasă; m-a bătut zdravăn tata pentru că ... m-au prins!
Dar bine că m-am mutat la noua şcoală! Aici e altă viaţă. De când au auzit la televizor că şcoala te face mare, copiii naţionalităţilor... înlocuitoare s-au bulucit să se înscrie. Aşa că nu sunt eu singurul elev nou. Nu ştiu cât de mari se simt ei, dar pe mine şcoala m-a făcut mare încă din prima zi.
Învăţătoarea cea nouă e o femeie şi jumătate. Jumătatea are vreo 40 de kilograme! Strigând catalogul, a ajuns la Forţosu Ştefan, un băiat atât de slab, încât a întrebat:
-Măi, ţâcă, ce vânt te-a adus aici? Lasă că prinzi tu putere, că la şcoală va curge numai lapte şi… cornuri!
Când m-a strigat pe mine, eram aşa de concentrat la fusta ei mini, că… vai di mini (!), am auzit doar când s-a răţoit:
-Tu, acela din ultima bancă, dormi sau încă nu te-ai trezit?
Cum pe mine mă cheamă tot Ştefan, a stabilit că Forţosu va fi Ştefan cel mic, iar Măria-Mea, Ştefan cel mare.
Şcoala are rolul să te ridice atât de sus, încât să-ţi fie ruşine să mai cobori. Mie, nu că mi-ar fi ruşine, dar mi-e cam frică, deoarece ... acoperişul e cam abrupt! Dincolo, eram primul pe şcoală, de câte ori mă luam la întrecere cu colegii. De pe gard, urcam, printr-o săritură de felină, pe magazie, iar de acolo, o săritură şi ajungeam pe acoperiş.
Dar voi avea grijă să fiu remarcat şi aici Am auzit că învăţătura nu a omorât pe nimeni; totuşi, aş prefera să nu risc. La ce e bun atâta carte? După ce voi termina generala, mă voi înscrie la un liceu cu învăţământ la distanţă… de profesori şi de carte! Aş face, apoi, şi facultatea, dar pot avea, şi fără licenţă, un comportament licenţios.
Noua învăţătoare i-a garantat mamei că şcoala va face lumină în mintea mea în câţiva ani. În câţiva ani-lumină… Să mai spună cineva că şcoala nu te face mare!...