pârâu -
cu virginala pufului paloare
așteaptă păpădiile-n fânețe
iar vântul le dezbracă de culoare
din fugă dăruindu-le binețe
e felul lui la dans să le invite
purtându-le vrăjite înspre zare
în ritmuri repezi parcă aiurite
umplându-le de saț și de ardoare
nu se sfiesc veșmântul să și-l poarte
în lumea largă într-un gest firesc
e felul lor în drumul către moarte
să-i spună adierii „te iubesc”
Poezie:
Comentarii
francisc -
citind textul, la final, mi a venit sa soptesc "si eu te iubesc". insa m am abtinut. dar, daca toparceanu ar trai, cred ca te ar felicita pt prima strofa. apoi, mut, ar disparea, in zare, asa cum fac si eu...